Autorităţile de la New York îşi apără decizia de a bloca oraşul, ocolit de o furtună de zăpadă

Autorităţile de la New York şi-au apărat ferm, marţi, decizia extremă de a bloca aproape în întregime oraşul, din cauza unei furtuni de zăpadă care până la urmă a ocolit metropola americană, dar care a lovit mai la est şi în nord, în regiunea Boston.

254 afișări
Imaginea articolului Autorităţile de la New York îşi apără decizia de a bloca oraşul, ocolit de o furtună de zăpadă

Autorităţile de la New York îşi apără decizia de a bloca oraşul, ocolit de o furtună de zăpadă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Circulaţia a fost reluată progresiv, după anularea interdicţiei totale impuse luni seara. Transporturile în comun au repornit încet, tunelurile, porturile şi parcurile au fost redeschise, iar şcolile urmează să facă la fel miercuri.

Meteorologii şi autorităţile anunţaseră că se va depune un strat de zăpadă de până la 60 de centimetri în câteva ore, dar zăpada a atins 25 de centimetri în Central Park şi 28 de centimetri pe Aeroportul LaGuardia, potrivit datelor actualizate marţi seara de către Serviul naţional de meteorologie NWS.

Numeroase magazine au rămas însă închise marţi, dar şi şcoli, muzee sau sediul ONU, iar pietonii erau mai rari pe trotuarele acoperite de zăpadă.

"Furtuna n-a fost atât de puternică pe cât au preconizat meteorologii", a recunoscut guvernatorul statului New York Andrew Cuomo.

El a invocat principiul precauţiei pentru a justifica decizia de a interzice circulaţia şi de a opri transporturile în comun - autobuze, metrou, feriboturi şi trenuri din suburbii.

"E mai bine să previi decât să vindeci", a declarat primarul New Yorkului Bill de Blasio, care a spus că furtuna putea fi una dintre cele mai importante din istoria oraşului.

"Treaba mea este să iau decizii şi voi privilegia întotdeauna securitatea. Pe baza informaţiilor pe care le aveam toţi, trebuia să fie luate aceste măsuri extraordinare de precauţie", a insistat el.

În urma acestor previziuni, apărate marţi de către directorul Serviciului naţional de meteorologie, mai multe state au declarat stare de urgenţă, iar circulaţia a fost interzisă în statele New York, New Jersey, Connecticut şi Massachusetts. Milioane de americani s-au închis în case, după ce au golit magazinele alimentare.

- Un meteorolog şi-a cerut scuze în mod public

Dar vijelia nu a venit. Furtuna de zăpadă a trecut pe la est de New York, după care s-a îndreptat către Boston, unde stratul de zăpadă atingea 54 de centimetri marţi după-amiaza.

Furtuna urmează să-şi continue drumul către Canada.

Aeroporturile newyorkeze au fost cel puţin paralizate, din cauza extrem de numeroaselor anulări de zboruri.

Peste 4.700 de zboruri au fost anulate marţi, în principal la New York, Boston şi Philadelphia, potrivit site-ului specializat FlightAware.com.

Aproximativ 96% dintre zboruri au fost anulate pe Aeroportul LaGuardia de la New York, 80% pe Aeroportul Internaţional John F. Kennedy, 82% la Boston şi 82% la Philadelphia.

În apărarea măsurilor pe care le-a luat, guvernatorul Cuomo a amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, peste doi metri de zăpadă s-au aşternut în regiunea Buffalo, în nordul statului.

"Drumurile erau goale, am putut să le deszăpezim". Iar punerea la adăpost a ramelor de metrou şi trenuri va permite sistemului să-şi "reia activitatea mai repede", a spus el, recunoscând că acest tip de decizie este un "exerciţiu scump", care afectează numeroase companii.

"Însă oameni pot muri pe furtună", a insistat el.

Pe străzile din New York, trecătorii aveau păreri împărţite.

"Autorităţile au reacţionat poate un pic cam exagerat, dar două precauţii sunt mai bune ca una", a declarat pentru AFP Stewart Dansby, un agent publicitar în vârstă de 29 de ani, bucuros că a putut să ia metroul.

"Era o decizie dificilă", a apreciat Ed, un comerciant. "Au mizat pe securitate", afirmă el.

"E doar un strat mic de zăpadă. Este ridicol să numeşti asta furtună de zăpadă", spunea Curtis Brill, un consultant financiar.

Furtuna a trecut mai la est decât se prevedea.

Directorul National Weather Service (NWS) Louis Uccelini a subliniat că previziunile meteorologice implică întotdeauna incertitudini şi a adăugat că, în pofida faptului că ştiinţa previziunilor continuă să se îmbunătăţească, ea este supusă în continuare erorii.

"Ar fi fost bine să enunţăm aceste incertitudini astfel încât conducătorii să poată să evalueze riscul", a spus el într-o conferinţă de presă telefonică, în care a subliniat complexitatea modelelor meteorologice.

De asemenea, cel puţin un meteorolog şi-a cerut scuze în mod public pentru că s-a înşelat.

"Aţi luat multe decizii dificile crezând că noi aveam dreptate, dar n-am avut", a scris într-un mesaj postat pe Twitter Gary Szatkowski, un meteorolog de la Mont Holly (New Jersey). "Îmi cer scuze, în mod sincer, atât numeroşilor decidenţi, cât şi mai numeroşilor cetăţeni obişnuiţi".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici