VIDEO  Banca de seminţe din Harkov a fost distrusă de bombardamentele ruseşti. Conţinea peste 160.000 de soiuri de culturi din întreaga lume

La Harkov, trupele ruse au distrus complet singurul Centru Naţional pentru Resurse Fitogenetice din Ucraina şi unul dintre puţinele din lume.

2082 afișări
Imaginea articolului Banca de seminţe din Harkov a fost distrusă de bombardamentele ruseşti. Conţinea peste 160.000 de soiuri de culturi din întreaga lume

Banca de seminţe din Harkov a fost distrusă de bombardamentele ruseşti. Conţinea peste 160.000 de soiuri de culturi din întreaga lume

Încă o dovadă a faptului că invadatorii ruşi distrug totul în calea lor, fără să ţină cont de nimic.

Unul dintre cercetătorii principali ai Institutului de Ameliorare a Plantelor, Iurieva Sergei Avramenko, a arătat pe YouTube pagubele suferite.

Banca deţinea aproximativ 160.000 de exemplare de seminţe, dintre care multe s-au pierdut.

Au fost păstrate timp de sute de ani şi au supravieţuit chiar şi ocupaţiei lui Adolf Hitler.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici