Barack Obama condamnă violenţele din Iran - VIDEO
Preşedintele american Barack Obama a condamnat virulent, marţi, la Washington, în cadrul unei conferinţe de presă, reprimarea violentă de către regimul de la Teheran a manifestaţiilor postelectorale, respingând acuzaţiile de ingerinţă în Iran.


Barack Obama a precizat de asemenea că legitimitatea realegerii preşedintelui ultraconservator iranian Mahmoud Ahmadinejad a generat "probleme grave".
"Condamn cu fermitate acţiunile violente şi mă alătur americanilor în doliu pentru a deplânge toate vieţile inocente pierdute", a declarat el.
El şi-a exprimat regretul că regimul iranian acuză "Statele Unite şi alte (ţări occidentale) că ar fi la originea manifestaţiilor care au urmat alegerilor prezidenţiale" de la 12 iunie.
"Am precizat clar că Statele Unite respectă suveranitatea Republicii islamice a Iranului şi că nu au existat ingerinţe în afacerile iraniene", a adăugat el.
PreÅedintele american a cerut Teheranului "să guverneze prin consens şi nu prin forţă", făcând referire la violenţele din cadrul manifestaţiilor din Iran, care s-au soldat cu cel puţin 17 morţi, circa 100 de răniţi şi sute de arestări.
Autorităţile iraniene au exclus marţi anularea alegerilor prezidenţiale contestate şi au anunţat că noul preşedinte şi Guvernul său vor fi învestiţi în perioada 26 iulie - 19 august.
Barack Obama a avut o abordare mai prudentă faţă de criza iraniană, împărţită între simpatia faţă de manifestanţi şi dorinţa de a nu se implica în afacerile interne ale Teheranului, suspectat de Washington că ar construi arma nucleară, dar cu care speră să poată demara un dialog.
Condamnarea violenţelor de către Obama se alătură demersului Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Javier Solana, al Italiei şi Israelului, care au criticat dur regimul iranian.

În afară de dosarul iranian, preşedintele american a făcut referire la proiectele sale de reformare a sistemului de sănătate şi a celui energetic.
El a cerut Congresului să adopte o lege pentru energie şi climă, menită să combată fenomenul de încălzire globală.
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot
-
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Politic astăzi, 19:00
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că deputatul PDL Cezar Preda poate să facă ce moţiune doreşte, dar că acesta se bate acum pentru locul patru la Buzău. citeşte tot





in primul rand nu doreste nimeni o lume dictata si furata de regimurile totalitare ale americii,nici un regim politic din america nu a fost democrat,dar toate au avut ca scop razboiul dictatura si nevoia
de a face rau altora pentru interesele proprii in dauna tuturor.razboaiele din afganistan si irak s-au
facut pe baza unor acuzatii false mentalitati reduse principii absurde si minciuni ca sa isi mareasca
americanii sfera lor de influenta.acum sa vazut cine sunt cei mai sangerosi dictatori ai planetei nimeni
altii decat americanii si gasca lor.americanii in tercut s-au opus comunismului,dar lucru asta nu l-au
facut ca ii dureau de soarta lumii adevarul este cu totul altul,-americanii s-au opus dictaturii comuniste
pentru ca nu incapea dictatura lor de tip imperialist,deci americanii au criticat comunismul din lume
ca sa faca loc imperialismului american care este un sistem mai murdar si mai criminal decat comuni
smul .masoneria si dictatura asta condusa de americani si sionisti trebuie eradicata dintre noi ca sa
piara criminalii si tiranii din occident care vor sa puna stapanire pe lume si pe viata tuturor ,peste catva
timp o sa cadem de acord cu iranul si cu toate celelalte state care sunt impotriva americii
cine la pus? israelul?
n are treaba obama? are ditamai criza economica de rezolvat ! vad ca nu il intereseaza cine a aruncat o lume intreaga in haos economic-financiar !
il freaca iranul de parca tara asta a furat o lume intreaga !?