Barack Obama efectuează un prim turneu în străinătate după realegere

Barack Obama a plecat de la Washington sâmbătă dimineaţa, ora locală 8.20 (15.20, ora României), la bordul Air Force One, într-un turneu în Thailanda, Myanmar şi Cambodgia, în cadrul căruia va participa la summit-uri regionale.

135 afișări
Imaginea articolului Barack Obama efectuează un prim turneu în străinătate după realegere

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest prim turneu în străinătate pe care Obama îl întreprinde după realegerea sa, la 6 noiembrie, începe duminică în Thailanda. El va fi primit de regele Bhumibol Adulyadej şi va avea o întâlnire privată cu premierul Yingluck Shinawatra, în contextul în care cele două ţări sărbătoresc 180 de ani de relaţii diplomatice.

Luni, preşedintele american va efectua o vizită de doar câteva ore în Myanmar, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său, Thein Sein, şi o va revedea pe opozanta Aung San Suu Kyi, la două luni după ce a primit-o la Casa Albă. Aceasta este prima vizită efectuată de un preşedinte american în Myanmar.

Marţi şi miercuri Obama va fi primul preşedinte american ca va efectua o vizită în Cambodgia, unde va asista la Summit-urile Asiei de Est (EAS) şi Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În marja acestor summit-uri, preşedintele Statelor Unite va avea o întâlnire privată cu premierul chinez Wen Jiabao şi cu şeful Guvernului japonez Yoshihiko Noda.

Secretarul de Stat Hillary Clinton îl va însoţi pe preşedinte în fiecare etapă a acestui turneu, aparent ultimul turneu pe care îl efectuează împreună, având în vedere că secretarul de Stat a anunţat că nu mai doreşte să rămână la conducerea diplomaţiei americane în al doilea mandat al lui Obama, care începe în mod oficial pe 21 ianuarie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici