- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Barack Obama transmite salutări pelerinilor de la Mecca
Preşedintele Barack Obama a transmis, miercuri, salutări mulţimii de musulmani aflaţi în pelerinaj la Mecca şi a subliniat efortul depus de Statele Unite pentru ca această manifestare religioasă să nu genereze o pandemie de gripă A/H1N1.
Barack Obama a anunţat, într-un comunicat, că soţia sa, Michelle, şi el doresc să transmită "cele mai bune urări tuturor celor care efectuează pelerinajul (Hajj) în acest an, precum şi musulmanilor care, în America şi în întreaga lume, sărbătoresc Aid al-Adha", sărbătoarea sacrificiului asociată pelerinajului.
"Ritualurile Hajj şi Aid al-Adha ne reamintesc de rădăcinile comune ale celor trei mari religii ale lumii şi ne readuc la Abraham", a afirmat el.
Barack Obama s-a declarat bucuros că în acest an Departamentul american al Sănătăţii a colaborat cu Ministerul saudit pentru a împiedica sau limita propagarea virusului A/H1N1 în timpul pelerinajului.
"Cooperarea în cadrul luptei împotriva virusului A/H1N1 este unul dintre mijloacele prin care administraţia pe care o conduc îşi poate respecta angajamentul asumat de a acţiona împreună cu partenerii atunci când avem interese comune", a afirmat Barack Obama care, după mandatul lui George W. Bush, a pledat pentru o nouă eră la nivelul relaţiilor între americani şi musulmani, într-un important discurs rostit la Cairo, la 4 iunie.
Sute de mii de credincioşi s-au îndreptat, miercuri, către Mecca pentru pelerinajul care constituie unul dintre pilonii Islamului. Peste două milioane dintre ei sunt aşteptaţi să participe la cel mai mare pelerinaj anual mondial, care va culmina joi cu adunarea credincioşilor pe Muntele Arafat, în apropiere de Mecca.
-
Vrăjitoarele care desfac blestemul flăcării violete au primit mulţumiri de la parlamentari
Social astăzi, 17:15
Cele cinci vrăjitoare care au început, vineri seară, la Cluj, "ritualul de dezlegare a blestemului flăcării violete abătut asupra Parlamentului României" susţin că au primit felicitări pentru demersul lor din partea unor "guvernanţi şi parlamentari". citeşte tot
-
Noua Comisie Europeană, aprobată de europarlamentari
Noua Comisie Europeană, condusă de portughezul Jose Manuel Barroso, a fost aprobată, marţi, de membrii Parlamentului European, reuniţi în plen la Strasbourg. citeşte tot
-
Începe şcoala miercuri, rămân închise unităţi din Brăila şi Constanţa
Cursurile vor fi reluate miercuri în 11 judeţe şi municipiul Bucureşti, rămânând închise în continuare şase unităţi şcolare din judeţul Brăila şi opt din judeţul Constanţa, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei. citeşte tot
-
Berceanu compară situaţia finanţării Autostrăzii Transilvania cu o cură de slăbire
Economic astăzi, 17:00
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că finanţarea Autostrăzii Transilvania în 2010 se poate compara cu o cură de slăbire sau cu diabetul, în sensul că, deşi sunt disponibile fonduri, nu pot fi cheltuite sume mai mari decât cele bugetate, pentru că s-ar depăşi deficitul. citeşte tot
-
Nati Meir nu era atât de bogat pe cât se lăuda
Social astăzi, 16:46
Procurorii bucureşteni notează în actul de inculpare al fostului deputat Nati Meir, deferit marţi justiţiei, că acesta, deşi şi-a creat imaginea unui om foarte bogat cu conturi în valută la bănci din ţări străine, nu este atât de bogat, multe dintre aceste conturi fiind inactive din anul 2003. citeşte tot
-
ING nu crede că şomajul va atinge 10% în 2010, în România
Economic astăzi, 16:11
Maximul previzionat de ING Bank România pentru rata şomajului din acest an se situează în jurul a 9,5%, în scădere comparativ cu nivelul de 10,1% anticipat anterior, a declarat senior economistul băncii Nicolaie Chidesciuc. citeşte tot
-
Un text notat pe mâna lui Sarah Palin în cursul unei dezbateri generează speculaţii - VIDEO
Externe astăzi, 16:10
Un text notat în palma stângă a lui Sarah Palin în cursul unei dezbateri a generat, luni, speculaţii la Washington, care s-a amuzat să o vadă pe fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite având reale dificultăţi în a reţine termeni precum "energie" sau "impozite". citeşte tot
-
MAE salută "cu deosebită satisfacţie" aprobarea de către PE a noii Comisii Europene
Politic astăzi, 16:05
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută "cu deosebită satisfacţie" aprobarea de către Parlamentul European, cu o largă majoritate, a colegiului Comisiei Europene pentru următorul mandat. citeşte tot
-
Asociaţiile şi fundaţiile nu mai pot folosi în denumirea lor termeni ca "autoritate" sau "academie"
Politic astăzi, 16:02
Asociaţiile şi fundaţiile care urmează să fie constituite nu vor mai avea dreptul să folosească în denumirea lor termenii "comisariat", "inspectorat", "gardă", "academie", "autoritate", "consiliu", "agenţie" sau derivatele acestora, a decis, marţi, Camera Deputaţilor. citeşte tot











Normal, numele lui e si Hussein, si a facut scoala primara la Jakkarta
Normal, numele lui e Hussein si a facut scoala primara la Jakkarta