Barack Obama va restrânge posibilitatea folosirii armei nucleare

Preşedintele american, Barack Obama, va restrânge condiţiile în care Statele Unite vor putea să recurgă la folosirea armei nucleare, a declarat luni un oficial american de rang înalt, care a solicitat anonimatul.

31 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va restrânge posibilitatea folosirii armei nucleare

Barack Obama va restrânge posibilitatea folosirii armei nucleare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noua strategie nucleară a Statelor Unite, care urmează să fie dezvăluită marţi, are ca scop "împiedicarea terorismului nuclear, a proliferării nucleare şi reducerea rolului armelor nucleare în strategia noastră de securitate naţională", a precizat oficialul.

Este pentru prima oară când strategia americană are ca principal obiectiv împiedicarea terorismului şi proliferării nucleare, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele se va angaja ca Statele Unite să nu folosească niciodată arma nucleară împotriva unui adversar care nu o deţine şi care respectă prevederile Tratatului de neproliferare nucleară, notează New York Times în ediţia sa electronică, după intervievarea lui Obama.

Barack Obama a afirmat că "statele (...) precum Iranul şi Coreea de Nord" vor fi excepţiile de la această nouă regulă.

Potrivit oficialului de rang înalt din cadrul administraţiei, această revizuire a strategiei nucleare a ţării - a treia sub această formă de la sfârşitul Războiului Rece - se înscrie în viziunea extinsă a preşedintelui privind cea mai bună modalitate de a asigura securitatea ţării.

Anunţul care urmează să fie făcut marţi marchează începutul unui demers diplomatic intens în domeniul nuclear, odată cu semnarea, joi, la Praga, de către preşedintele Obama şi de omologul său rus, Dmitri Medvedev, a unui nou tratat START pentru diminuarea numărului de arme nucleare cu Rusia.

Acest lucru intervine de asemenea cu o săptămână înaintea summitului de la Washington la care Obama a invitat circa 40 de lideri pentru a discuta despre securitate şi neproliferare, la 12 şi 13 aprilie.

Noile dispoziţii dezvăluite se vor aplica şi în cazul în care un adversar va ataca Statele Unite cu arme chimice sau bacteriologice sau în cazul unui atac cibernetic, subliniază New York Times, care nu a publicat integral interviul cu preşedintele american.

De asemenea, este introdusă o excepţie de la această regulă. Dacă Statele Unite s-ar putea confrunta cu riscul unui atac bacteriologic devastator, îşi vor putea rezerva dreptul de a declanşa un atac nuclear.

Administraţia Obama va trebui să pună capăt ambiguităţii întreţinute intenţionat de predecesorii săi privind condiţiile în care Washingtonul ar recurge la folosirea armei nucleare.

Potrivit oficialului de rang înalt, noua strategie prevede de asemenea să nu fie dezvoltate noi tipuri de arme nucleare.

Obama a dat asigurări că "va prezerva în continuare toate mijloacele necesare pentru a garanta securitatea poporului american".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici