Belarus: Preşedintele îndeamnă populaţia să apere independenţa ţării, în contextul crizei din Ucraina

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea faţă de agravarea crizei din Ucraina, îndemnând populaţia ţării sale să apere "prin toate mijloacele" independenţa de stat, relatează AFP.

1987 afișări
Imaginea articolului Belarus: Preşedintele îndeamnă populaţia să apere independenţa ţării, în contextul crizei din Ucraina

Belarus: Preşedintele îndeamnă populaţia să apere independenţa ţării, în contextul crizei din Ucraina

"Nu trăim pe o insulă izolată într-un ocean. Toate tulburările geopolitice, în special cele din Europa de Est, ne vor atinge, fără îndoială" , a declarat el într-un discurs susţinut în Parlamentul.

"Trebuie să apărăm prin toate mijloacele independenţa ţării, dreptul sacru de a trăi pe propriul pământ şi de a ne urma destinul", a adăugat el, aparent referindu-se la o ameninţare din partea Rusiei.

De la începutul crizei, Minskul s-a arătat foarte rezervat faţă de evenimentele din Ucraina şi la atitudinea Moscovei, recunoscând doar anexarea "de facto" a Crimeei la Rusia.

"Nimeni nu ne va răsturna ţara, dacă nu vom accepta acest lucru. Atât timp cât companiile noastre funcţionează mai mult sau mai puţin, nu va trebui să ne fie frică de niciun tanc", a adăugat el.

Belarusul, frontalier cu Uniunea Europeană şi Rusia, este un stat cu regim autoritar a cărui economie este foarte dependentă de aprovizionările cu gaze naturale şi petrol ruseşti.

Această ţară face face parte din Uniunea Vamală promovată de Rusia şi în care se mai află Kazahstanul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici