Belarusul mizează pe cartea patriotismului pentru a se îndepărta de Rusia

Din ce în ce mai îngrijoraţi de criza dintre Moscova şi Kiev, belaruşii revin la tradiţiile naţionale, jucând cartea patriotismului pentru a se îndepărta de Rusia, vecinul lor impozant şi aliat principal.

1033 afișări
Imaginea articolului Belarusul mizează pe cartea patriotismului pentru a se îndepărta de Rusia

Belarusul mizează pe cartea patriotismului pentru a se îndepărta de Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vara aceasta, Aleksandr Lukaşenko, liderul autoritar al Belarusului, a surprins auditoriul pronunţând un discurs nu în limba rusă, cum făcea de obicei, ci în belarusă, limba naţională pe care o calificase anterior ca fiind o "limbă săracă".

În ultimele luni, patriotismul a crescut considerabil în această fostă republică sovietică aflată la frontiera cu Rusia şi din ce în ce mai mulţi locuitori, din populaţia de 9,5 milioane de persoane, se înscriu la cursuri de limbă belarusă şi se căsătoresc conform tradiţiilor naţionale.

TITLURILE ZILEI

Această admiraţie pentru identitatea naţională nu este altceva decât un act politic, apreciază analistul şi istoricul Aleksei Korol.

"Subliniind caracteristicile lor naţionale, oamenii marchează dezacordul faţă de agresiunea şi şovinismul rus", a declarat el pentru AFP.

În opinia sa, belaruşii urmează exemplul vecinilor lor ucraineni, pentru care vorbirea în limba naţională a devenit un simbol al rezistenţei împotriva influenţei Rusiei, acuzată că îi susţine pe separatiştii proruşi care luptă contra forţelor Kievului în estul ţării.

Purtarea unor ţinute cu broderii naţionale, cunoscute drept "Vişivanki", a devenit la modă, atât pe străzi cât şi în cluburile de noapte.

Iulia Litvinova, o croitoreasă care în mod obişnuit lucrează cămăşi pentru ţărani, a înregistrat o creştere semnificativă a comenzilor. "Am comenzi pentru următoarele trei luni, deşi înainte brodam doar două pe lună", a declarat ea.

Preţurile cămăşilor, care variază între 160 şi 560 de euro, reprezintă o mică avere în această ţară în care salariul mediu lunar este de 400 de euro.

Pentru cei care nu îşi pot permite să achiziţioneze o ţinută brodată, sunt disponibile tricouri cu simboluri folclorice. "Am vândut peste o mie în ultimele două luni", se bucură Pavel Bielavuss, care a fost nevoit să lanseze un site de Internet pentru a face faţă cererilor.

Antreprenorul a organizat de asemenea un târg pentru creatorii de ţinute tradiţionale. Acest eveniment, despre care au scris ziarele de stat, a avut un adevărat succes, cu mii de vizitatori.

"Tot ce este aici trebuie păstrat: broderiile, obiceiurile, limba. Le-am moştenit de la strămoşii noştri", apreciază Aliona Hlopţeva, prezentă la târg.

"În ultimii ani, autorităţile au încercat să înăbuşe identitatea naţională a belaruşilor", apreciază analistul Aleksei Korom. "Dar rezistenţa culturală era latentă în societate şi evenimentele din Ucraina au stimulat-o".

Încetul cu încetul, politicile culturale ale statului au început să se schimbe, în special în ceea ce priveşte limba belarusă, în mod obişnuit susţinută doar de opoziţie.

După ce Aleksandr Lukaşenko a încercat întotdeauna să reducă utilizarea limbii belaruse în ţară - ajungând chiar să concedieze profesori care predau în această limbă - elevii sunt obligaţi acum să studieze belarusa o oră în plus pe săptămână, faţă de două ore până în prezent.

Pentru liderul belarus, acesta este un mod de a se distanţa de Rusia, după ce în martie a criticat decizia Moscovei de a anexa peninsula ucraineană Crimeea.

"Este o abordare eronată", a afirmat el în octombrie la postul de televiziune Euronews, punând sub semnul întrebării argumentele Rusiei, potrivit cărora Moscova nu a făcut altceva decât să recâştige o regiune care i-a aparţinut până în 1954.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici