Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, îndeamnă statele europene să introducă sancţiuni economice împotriva Iranului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat luni statele europene să impună, în mod automat, sancţiuni economice împotriva Teheranului după ce Iranul a acumulat rezerve de uraniu îmbogăţit mai mari decât permitea acordul atomic din anul 2015, informează site-ul Ynet.

439 afișări
Imaginea articolului Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, îndeamnă statele europene să introducă sancţiuni economice împotriva Iranului

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, îndeamnă statele europene să introducă sancţiuni economice împotriva Iranului

"Afirm din nou că Israelul nu va permite Iranului să dezvolte arme nucleare", a declarat Netanyahu, potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al premierului.

"Astăzi, de asemenea, lansez un apel la toate ţările europene să-şi asume angajamentele. V-aţi angajat să acţionaţi în momentul în care Iranul încalcă acordul nuclear, v-aţi angajat să activaţi mecanismul de sancţionare automată stabilit în Consiliul de Securitate (al ONU)", a adăugat liderul israelian.

Un diplomat european a declarat că acordul include un mecanism pentru gestionarea "neconcordanţelor" şi este de datoria unei comisii comune a semnatarilor să decidă următorii paşi în acest caz.

Administraţia din Iran a anunţat, luni, depăşirea limitei stocurilor de uraniu îmbogăţit stabilită prin Acordul nuclear semnat cu marile puteri. Aceasta este cea de-a treia măsură ce încalcă termenii înţelegerii luată Teheran după ce Statele Unite s-au retras din acord şi au reintrodus sancţiunile economie împotriva Iranului.

În 2018, preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici