Berlusconi vrea să participe la audieri în toate procesele sale
Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, intenţionează să participe la audieri în toate procesele sale din Milano, care se referă la acuzaţii de fraudă fiscală, corupere a martorului şi prostituţie cu minore, a anunţat sâmbătă, la Milano, unul dintre avocaţii săi.
Preşedintele Consiliului de Miniştri "consideră oportun să vină personal pe teren pentru a se apăra", a declarat Niccolo Ghedini, adăugând că, din partea sa, "există toată disponibilitatea pentru ca aceste procese să se deruleze rapid".
După o suspendare de aproape un an, din cauza unei legi a imunităţii care îl proteja, dar care a fost parţial anulată de Curtea Constituţională, procesele împotriva lui Berlusconi au fost reluate din 26 februarie.
Dar de mai mulţi ani, premierul nu merge la audieri şi este reprezentat de avocaţii săi.
Berlusconi este judecat în special pentru fraudă fiscală şi fals în bilanţuri (cazul Mediaset), coruperea martorului (Mills) şi pentru prostituţie cu minore şi abuz de putere ("Rubygate").
El este de asemenea acuzat de abuz de încredere, în cadrul achiziţionării drepturilor de televizare (Mediatrade). Dar sâmbătă, la Milano, audierea preliminară care trebuia să decidă dacă va fi adus în justiţie pentru acest caz a fost amânată până la 28 martie.
-
Antonescu: Ponta nu a minţit spunând, precum Băsescu, că ”va curge lapte şi miere”
Politic astăzi, 15:15
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Neamţ, că îl felicită pe premierul Victor Ponta pentru că nu a minţit spunând, precum preşedintele Traian Băsescu, că "va curge lapte şi miere". citeşte tot
-
Producătorul "Dallas" Lee Rich a murit la 93 de ani
Life-Inedit astăzi, 14:34
Producătorul de televiziune Lee Rich, omul din spatele unor seriale de succes ca "Dallas" şi "The Waltons", a murit joi, la vârsta de 93 de ani, de cancer pulmonar, în casa lui din Los Angeles, potrivit latimes.com. citeşte tot





Nu exista comentarii