Berlusconi: Zece milioane de italieni ar putea fi în prezent "spionaţi"

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a acceptat sâmbătă modificarea unui proiect de lege foarte controversat privind interceptările telefonice judiciare, dar a afirmat că până la zece milioane de italieni ar putea fi în prezent "spionaţi".

23 afișări
Imaginea articolului Berlusconi: Zece milioane de italieni ar putea fi în prezent "spionaţi"

Berlusconi: Zece milioane de italieni ar putea fi în prezent "spionaţi" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Putem schimba, amenda, revizui" legea deja adoptată de Senat, pentru a restrânge interceptările, dar "să o aprobăm în interesul tuturor", evitând să "o amânăm până la calendele greceşti", a afirmat Berlusconi într-un mesaj video către "Promotorii libertăţii", un grup de partizani.

"Trebuie să evităm ca această lege să sufere soarta tristă a legislaţiilor care nu plac stângii şi magistraţilor săi politizaţi", a adăugat Berlusconi.

Conform premierului, "în pofida a ceea ce afirmă Asociaţia naţională a magistraţilor, se poate ca în Italia să fie zece milioane de persoane spionate, un număr fără egal în restul lumii". "Problema este gravă: suntem cu toţii spionaţi", a adăugat el, afirmând că 150.000 de telefoane sunt interceptate.

Berlusconi s-a plâns de un "abuz sistematic de interceptările telefonice şi de publicarea lor în ziare şi chiar la televiziune".

"Nimeni nu discută utilitatea interceptărilor în lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii organizate şi nu este adevărat că (prin restrângerea lor-n.r.) se doreşte protejarea unei caste, aşa cum susţin stânga, magistraţii politizaţi şi presa de stânga", a subliniat el.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi eurodeputaţii au cerut Italiei să abandoneze sau să modifice legea privind interceptările telefonice, care face mai dificilă utilizarea lor prelungită în justiţie şi difuzarea lor în presă, sub pedeapsa unor sancţiuni dure pentru editori.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici