Biden, în Israel: Statele Unite ar recurge la forţă militară contra Iranului doar "în ultimă instanţă"

Statele Unite vor utiliza forţa militară împotriva Iranului doar "în ultimă instanţă", pentru a evita dotarea cu arme nucleare, a afirmat preşedintele Joseph Biden într-un interviu acordat postului israelian Channel 12, conform cotidianului The Times of Israel.

1851 afișări
Imaginea articolului Biden, în Israel: Statele Unite ar recurge la forţă militară contra Iranului doar "în ultimă instanţă"
Întrebat, în interviu, dacă Statele Unite ar utiliza forţa militară împotriva Iranului, Biden a răspuns: "În ultimă instanţă, da".
 
De asemenea, liderul de la Casa Albă a atras atenţia că Statele Unite se vor retrage din negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian, care sunt în impas de câteva luni, dacă Teheranul va cere eliminarea Gardienilor Revoluţiei de pe lista organizaţiilor teroriste.
 
Preşedintele Biden a îndemnat Iranul să revină la aplicarea Acordului nuclear semnat cu marile puteri. Liderul de la Casa Albă a apreciat că decizia fostului preşedinte Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear cu Iranul a fost "o eroare enormă". "Acum, Iranul este mai aproape de fabricarea unei arme nucleare, iar singurul lucru mai grav decât actualul Iran este un Iran dotat cu arme nucleare. Încă cred că are sens să revenim la acord. Totul depinde de Iran", a subliniat Biden.
 
Premierul interimar al Israelului, Yair Lapid, a afirmat miercuri, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele SUA, Joseph Biden, că este necesară o nouă arhitectură de securitate şi comercială în Orientul Mijlociu şi formarea unei coaliţii mondiale pentru contracararea ameninţărilor militare generate de Iran.
 
Iranul a semnat în 2015 un Acord nuclear cu marile puteri din Grupul 5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania). Însă, în 2018, preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din acest acord. În prezent, marile puteri şi Iranul poartă negocieri pentru relansarea Acordului nuclear din 2015. Teheranul condiţionează revenirea la respectarea în totalitate a Acordului de anularea sancţiunilor impuse de Washington. La sfârşitul lunii iunie, Departamentul de Stat american a exprimat "dezamăgire" în legătură cu stadiul negocierilor cu Iranul. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici