Biden spune că pandemia de COVID s-a terminat, chiar dacă numărul morţilor şi costurile cresc

Preşedintele american Joe Biden a declarat într-un interviu că "pandemia s-a încheiat", chiar dacă ţara continuă să se lupte cu infecţiile cu coronavirus care ucid zilnic sute de americani.

672 afișări
Imaginea articolului Biden spune că pandemia de COVID s-a terminat, chiar dacă numărul morţilor şi costurile cresc

"Pandemia s-a terminat", a declarat Biden în timpul unui interviu realizat miercuri în cadrul emisiunii "60 Minutes" a postului CBS, scrie Reuters.

"Încă avem o problemă cu COVID. Încă lucrăm mult la el. Dar pandemia s-a terminat. Dacă aţi observat, nimeni nu poartă măşti. Toată lumea pare a fi într-o formă destul de bună. Aşa că eu cred că lucrurile se schimbă", a spus Biden.

Numărul victimelor pandemiei COVID-19 a scăzut semnificativ de la începutul mandatului lui Biden, când mureau peste 3.000 de americani pe zi, pe măsură ce asistenţa, medicamentele şi vaccinurile au devenit mai disponibile.

Dar aproape 400 de persoane pe zi continuă să moară din cauza COVID-19 în Statele Unite.

Biden a petrecut mai mult de două săptămâni izolat la Casa Albă după două episoade de COVID-19, începând cu luna iulie.

Soţia sa, Jill, a contractat virusul în august.

Biden a declarat că aceste cazuri uşoare au fost o dovadă a îmbunătăţirii îngrijirii în timpul preşedinţiei sale. Pe de altă parte, a cerut Congresului o finanţare suplimentară de 22,4 miliarde de dolari pentru a se pregăti pentru un potenţial val de cazuri de toamnă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
biden,
pandemie,
covid

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici