BIOGRAFIE: Kofi Annan, un mediator amabil şi tenace
Kofi Annan, însărcinat joi de ONU şi Liga Arabă cu o mediere a crizei siriene, va avea nevoie de toată tenacitatea sa curtenitoare şi de experienţa sa de zece ani la şefia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a pune capăt celor 11 luni de violenţe.
Acest diplomat ghanez în vârstă de 73 de ani, cu o voce blândă, uneori şoptită, este în prezent singurul secretar general al ONU, post pe care l-a ocupat în perioada 1997-2006, care provine din interiorul organizaţiei, pentru care a muncit timp de 35 de ani.
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace din 2001 tocmai a fost desemnat de către succesorul său la conducerea ONU, Ban Ki-moon, şi de către secretarul general al Ligii Arabe Nabil el-Arabi ca emisar al celor două organizaţii pentru Siria, unde reprimarea unei revolte populare s-a soldat cu mii de morţi din martie 2011 şi până în prezent.
"Pentru acest tip de misiuni", explică James Traub, unul dintre biografii săi, "alegerea lui Kofi Annan este întru totul logică". "El are un adevărat dar al persuasiunii, iar comportamentul său este atât de liniştit şi amabil încât interlocutorii săi îl cred slab, în timp ce el nu este, de fapt, orbit de ego-ul său", adaugă acesta.
În opinia lui Traub, Kofi Annan utilizează ca "un strateg" această modestie, pentru a-i convinge pe interlocutorii săi "să facă concesii pe care nu le-ar fi făcut într-un cadru mai conflictual".
Nu există personalităţi mai contrastante ca cea a lui Kofi Annan şi Richard Holbrooke. Cu toate acestea, flamboaiantul diplomat american, negociatorul Acordurilor de la Dayton privind Bosnia, l-a calificat în 2001 drept "cel mai bun secretar general din istoria Naţiunilor Unite".
În octombrie 2001, Kofi Annan obţinea, împreună cu ONU, Premiul Nobel pentru Pace.
În cei zece ani cât s-a aflat la conducerea ONU, ghanezul a contribuit la amplificarea prestigiului instituţiei. Însă cel de-al doilea mandat al său a fost afectat de scandalul cu privire la programul "Petrol contra hrană" din Irak, în 2005, şi de cazuri de corupţie în cadrul administraţiei organizaţiei.
Dincolo de problemele interne ale ONU, Annan s-a opus în mod public Războiului din Irak, pe care l-a calificat drept ilegal, deoarece a fost decis în afara cadrului ONU.
Sub conducerea sa, summitul Mileniului a permis luarea unor angajamente colective vizând, până în 2015, reducerea cu jumătate a nivelului sărăciei.
După plecarea sa de la ONU în 2006, încercările sale de a se implica în diverse dosare complexe ca cele privind Kenya, Coasta de Fildeş sau încălzirea climatică au avut diferiţi sorţi de izbândă.
În Kenya, Annan a acţionat în vederea unei încetări a violenţelor care au urmat alegerilor prezidenţiale contestate din decembrie 2007, soldate cu peste 1.500 de morţi.
Însă în Coasta de Fildeş, Grupul Înţelepţilor - numiţi şi Elders (Bătrâni) - din care a făcut parte alături de sud-africanul Desmond Tutu şi americanul Jimmy Carter nu a reuşit să îl convingă pe Laurent Gbagbo să respecte verdictul urnelor.
În 2007, Kofi Annan a fondat la Geneva, unde s-a instalat, "Forumul Umanitar Mondial", care avea ambiţia să mobilizeze guvernele şi marile întreprinderi cu scopul de a gestiona consecinţele schimbărilor climatice. Prăbuşindu-se sub datorii, Forumul a fost nevoit să îşi închidă uşile trei ani mai târziu.
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea e haioasă şi distractivă, dar nu are şanse
Politic astăzi, 17:58
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că propunerea avansată de democrat-liberalul Cezar Preda privind iniţierea unei moţiuni de cenzură este haioasă şi distractivă, el apreciind însă că un astfel de demers este lipsit de şanse. citeşte tot
-
AVERTIZARE METEO: Ploi abundente în Capitală în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cum va fi vremea în restul ţării
Social astăzi, 15:26
Meteorologii anunţă că sâmbătă şi duminică va ploua în sud-vestul, sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării, instabilitatea atmosferică persistând până duminică seară, iar în Capitală va ploua în noaptea de sâmbătă spre duminică. citeşte tot





SOLUTII+IAR NOI,COMENTATORII ANONIMI,CE PREMII PRIMIM??????/////// K DOAR SI NOI NE PUNEM AMPRENTA INTELECT. ASUPRA INFORM.SI STIRILOR......SUNTEM CONDIMENTELE MEDIAFAX....MAI SCUMPE CA AURUL...ELITE ANONIME....ideii si opinii in folosul publik,GRATIS,MOKA,DAR DIN DAR......
Pe cine intereseaza prostia asta? Nu mai aveti ce scrie?