Blackwater, implicată în cel puţin 195 de incidente armate, în Irak

Firma americană de securitate Blackwater a fost implicată în cel puţin 195 de incidente armate, în Irak, începând din 2005, se arată într-un raport al Congresului american publicat luni, care denunţă şi modul în care Departamentul de Stat a muşamalizat activitatea companiei, relatează Reuters.

Blackwater, implicată în cel puţin 195 de incidente armate, în Irak

Firma Blackwater, care avea contract cu Departamentul de Stat şi este anchetată în legătură cu uciderea a 11 civili irakieni, la 16 septembrie, va trebui să răspundă la întrebările referitoare la acel incident, dar şi la altele, în cadrul unor audieri în Congres, care se vor desfăşura marţi.

Un raport întocmit de personalul comisiei conduse de congresmenul Henry Waxman dezvăluie detalii cuprinse chiar în rapoartele companiei Blackwater, referitoare la mai multe incidente soldate cu morţi din rândul civililor irakieni şi precizează că în cele mai multe cazuri, angajaţii firmei Blackwater au fost cei care au deschis focul.

Memorandumul critică şi modul în care Departamentul de Stat a supervizat activitatea firmei Blackwater, susţinând că acesta a fost mai interesat să determine compania să despăgubească familiile victimelor şi să "depăşească problema" decât să investigheze cele întâmplate.

Raportul menţionează 195 de incidente, începând din 2005 şi până la 12 septembrie 2007, cu o frecvenţă de 1,4 incidente pe săptămână. În acestea au fost implicate 16 victime din rândul civililor irakieni, iar 162 de cazuri au implicat distrugerea de proprietăţi, a subliniat congresmenul democrat, fără a preciza dacă au existat morţi.

"În 32 dintre aceste incidente, Blackwater a ripostat la un atac, în timp ce în 163 din cazuri (84 la sută dintre incidentele armate), personalul Blackwater a fost cel care a deschis primul focul", a declarat Waxman, un critic al războiului din Irak.

Conform regulamentului Departamentului de Stat, acţiunile Blackwater ar trebui să fie mai mult defensive decât ofensive.

Compania privată de securitate, care a fost plătită cu peste un miliard de dolari de la administraţia americană, începând din 2001, a refuzat să comenteze raportul.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
IRAK ,
BLACKWATER ,
SECURITATE ,
INCIDENTE ARMATE ,
DEPARTAMENTUL DE STAT
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa