Boiko Borisov speră că Bulgaria şi România vor adera "simultan" la Spaţiul Schengen / Premierul bulgar denunţă egoismul ţărilor care se opun admiterii celor două state

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a exprimat speranţa, la summitul informal desfăşurat la Bruxelles, că Bulgaria şi România vor adera "simultan" la Spaţiul UE de liberă circulaţie Schengen, liderul de la Sofia denunţând egoismul ţărilor care se opun admiterii celor două state.

1329 afișări
Imaginea articolului Boiko Borisov speră că Bulgaria şi România vor adera "simultan" la Spaţiul Schengen / Premierul bulgar denunţă egoismul ţărilor care se opun admiterii celor două state

Boiko Borisov speră că Bulgaria şi România vor adera "simultan" la Spaţiul Schengen / Premierul bulgar denunţă egoismul ţărilor care se opun admiterii celor două state

Întrebat de jurnalişti despre evoluţiile politice din România, Borisov a răspuns, la finalul reuniunii informale a Consiliului European: "Bulgaria şi România au trecut prin diverse perioade, au fost momente în care România era înaintea Bulgariei şi invers".

"Cele două ţări au aderat împreună la Uniunea Europeană. România este vecinul Bulgariei şi trebuie să facem totul ca cele două ţări să avanseze împreună şi să se ajute reciproc: forţa noastră în regiune este unitatea, susţinerea şi prosperitatea", a adăugat Boiko Borisov, subliniind că Guvernul Sofiei şi cel de la Bucureşti se susţin reciproc în procesul de aderare la Spaţiul Schengen.

Premierul Bulgariei a subliniat că Bulgaria şi Romania pot adera la Schengen "imediat ori în timpul preşedinţiei bulgare a Consiliului UE".

"Riscul egoist provine din frontierele terestre, deoarece când Bulgaria devine frontiera Schengen externă, nu vor mai fi locuri pentru oprirea imigranţilor, care vor ajunge până la Amsterdam, astfel că multe ţări se tem să susţină aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen cu frontierele terestre", a observat Boiko Borisov, citat de Agenzia Nova.

Olanda se numără printre ţările care se opun deocamdată aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici