Boris Johnson neagă că ar fi indus-o în eroare pe regina Elisabeta a II-a în legătură cu suspendarea Parlamentului

Premierul britanic Boris Johnson a negat joi că ar fi indus-o în eroare pe regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, în legătură cu motivele pentru care a decis să suspende Parlamentul de la Londra, după ce o instanţă din Scoţia a declarat ilegală decizia, relatează agenţia Dpa.

2365 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson neagă că ar fi indus-o în eroare pe regina Elisabeta a II-a în legătură cu suspendarea Parlamentului

Boris Johnson neagă că ar fi indus-o în eroare pe regina Elisabeta a II-a în legătură cu suspendarea Parlamentului

După ce în ultimele două săptămâni a suferit mai mult înfrângeri pe tema Brexit în Parlament, premierul britanic a luat decizia să suspende legislativul, acţiune criticată de opoziţie, care l-a acuzat pe Boris Johnson că încearcă să împiedice încercările parlamentarilor de a examina planurile sale pe tema Brexit.

Pe de altă parte, Boris Johnson susţine că a suspendat Parlamentul pentru a putea prezenta într-o nouă sesiune programul său de îmbunătăţire a serviciilor medicale, de ordine publice şi alte "priorităţi ale poporului".

Instanţa supremă a Scoţiei a hotărât miercuri că suspendarea nu este legală, astfel că unii lideri ai opoziţiei au sugerat că Boris Johnson a indus-o în eroare pe regina Elisabeta a II-a, care, în calitate de monarh constituţional, trebuie să aprobe în mod formal decizia de prorogare.

"Sigur că nu", a afirmat Boris Johnson după ce a fost întrebat dacă a indus-o în eroare pe regină.

Premierul de la Londra a mai afirmat că toate chestiunile legale privind suspendarea Parlamentului vor fi rezolvate de Curtea Supremă a Marii Britanii, care urmează să ia săptămâna viitoare o decizie.

Taguri:
m.britanie,
ue,
brexit

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici