Boris Tadici: Serbia va adera la Uniunea Europeană în cinci ani

Preşedintele sârb Boris Tadici, care candidează pentru un nou mandat în cadrul alegerilor generale de la 6 mai, s-a declarat încrezător vineri că negocierile de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană vor începe înainte de sfârşitul anului, iar procesul se va încheia în cinci ani.

287 afișări
Imaginea articolului Boris Tadici: Serbia va adera la Uniunea Europeană în cinci ani

Boris Tadici (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Mă aştept ca Serbia să demareze negocierile (de aderare-n.r.) cu UE spre sfârşitul anului şi să le încheie în cinci ani", a afirmat Tadici, citat de agenţia de presă oficială Tanjug, în cursul unei conferinţe pe teme economice cu oameni de afaceri locali.

Serbia a obţinut statutul de candidat la integrarea în UE în martie, fără a primi însă o dată precisă pentru începutul negocierilor de aderare.

Tadici şi partidul său proeuropean se vor confrunta în alegerile generale de la 6 mai în special cu populiştii din Partidul Sârb al Progresului (opoziţie), care înregistrează scoruri apropiate în sondaje.

TITLURILE ZILEI

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici