- Home
- Externe
- FORT MEADE, SUA, (30.07.2013, 12:07)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bradley Manning, "cârtiţa" WikiLeaks, îşi aşteaptă verdictul
Tânărul militar american Bradley Manning urmează să afle marţi verdictul justiţiei militare cu privire la cea mai importantă scurgere de documente secrete din istoria americană, pe care acesta le-a trimis site-ului WikiLeaks.
640 afișări
Bradley Manning, "cârtiţa" WikiLeaks, îşi aşteaptă verdictul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La Baza militară Fort Meade, la nord de Washington, unde are loc începând din iunie procesul, în faţa unei Curţi Marţiale, judecătoarea a avertizat că îşi va prezenta decizia marţi la ora locală 13.00 (20.00, ora României).
Colonelul Denise Lind urmează să treacă în revistă cele 22 de capete de acuzare formulate împotriva militarului în vârstă de 25 de ani, trimis în faţa unei Curţi Marţiale pentru că a expediat zeci de mii de documente confidenţiale site-ului WikiLeaks, care le-a postat online.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști
-
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
-
Atenţionare MAE: Franţa menţine controalele la frontierele interne până în 31 octombrie
-
Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European
Bradley Manning riscă o pedeapsă penală la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea unei eliberări condiţionate, în cazul în care este găsit vinovat doar în cazul acuzaţiei de "colaborare cu inamicul", cel mai grav dintre cele 22 de capete de acuzare.
Militarul a recunoscut că a transmis aproximativ 700.000 de documente militare şi diplomatice site-ului WikiLeaks, pe când era analist în cadrul serviciilor de informaţii în Irak, în perioada noiembrie 2009-mai 2010, când a fost arestat.
El a pledat parţial vinovat şi pentru alte zece acuzaţii, pentru care riscă o pedeapsă totală de 20 de ani de închisoare.
Însă el a pledat nevinovat în cazul celorlalte acuzaţii, inclusiv acelei potrivit căreia ar fi ajutat cu bună ştiinţă Al-Qaida.
Pentru a-l găsi vinovat de "colaborare cu inamicul", este necesar ca judecătoarea să fie convinsă "dincolo de orice îndoială rezonabilă" că Manning ştia că aceste documente puteau ajunge pe mâna reţelei teroriste.
Manning, prezentat de către avocaţii săi ca o persoană fragilizată de tulburări cu privire la identitatea sa sexuală, riscă în total 154 de ani de închisoare pentru celelalte 21 de acuzaţii şi încălcări ale Codului militar, inclusiv "comportament de natură să discrediteze forţele armate", fraudă informatică, furturi şi aducere atingere legii spionajului din 1917.
"Tânăr şi naiv"
Avocatul său David Coombs a cerut achitarea de acuzaţiile de spionaj, fraudă informatică şi "colaborare cu inamicul".
În cursul pledoariei finale, el a susţinut că Manning nu este un trădător, aşa cum afirmă acuzarea, ci un "tânăr naiv şi bine intenţionat", care a fost şocat de ceea ce a văzut în Irak.
Avocatul a prezentat înregistrarea unei erori comise de un elicopter de luptă împotriva unor civili în Irak, în iulie 2007, pe care Manning a livrat-o WikiLeaks deoarece i-a provocat oroare.
Manning nu a luat cuvântul în timpul procesului, ci într-o audiere preliminară. El a citit o lungă scrisoare de justificare, în care afirmă că a vrut să "provoace o dezbatere publică".
În rechizitoriu, acuzarea l-a prezentat, din contră, drept o persoană egoistă şi nechibzuită, care ştia bine că transmiţând documente WikiLeaks acestea aveau să fie postate online şi consultate de inamici ai Statelor Unite, în primul rând de Al-Qaida.
"Onorată instanţă, (Manning) nu era o persoană care trăgea un semnal de alarmă, (ci) era un trădător", a subliniat procurorul militar Ashden Fein, cerând ca acesta să fie condamnat pentru ajutorarea inamicului.
Potrivit unei reţele de susţinere a lui Manning, 17 deputaţi europeni i-au trimis o scrisoare preşedintelui Barack Obama şi secretarului Apărării Chuck Hagel, cu o zi înainte de anunţarea verdictului, în care îndeamnă la eliberarea militarului şi apreciază că acesta a "suferit deja prea mult" în cursul izolării în detenţie.
După anunţarea verdictului, va putea începe faza procesului consacrată stabilirii pedepsei, posibil încă de miercuri.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Creșterea PIB înseamnă creșterea bogăției tale. În România există oportunități. Fii vesel, pentru că economia crește și bazată pe nivelul tău de bună dispoziție și de gândire pozitivă
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Arta cere sacrificii. Anne Hathaway recunoaște că a fost nevoită să sărute 10 bărbați la un casting pentru a testa chimia dintre parteneri
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe