BREAKING: Administraţia Trump a retras Statele Unite din UNESCO. Organizaţia a reacţionat imediat

Administraţia Donald Trump a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), invocând poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.

7279 afișări
Imaginea articolului BREAKING: Administraţia Trump a retras Statele Unite din UNESCO. Organizaţia a reacţionat imediat

Administraţia Trump intenţionează retragerea Statelor Unite din UNESCO

Washingtonul va rămâne observator în UNESCO, a transmis Departamentul de Stat american.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a reacţionat imediat, exprimându-şi regretul pentru decizia Statelor Unite de retragere.

"Regretăm profund această decizie", a reacţionat directorul general UNESCO, Irina Bokova.

"Universalitatea este esenţială în misiunea UNESCO de a construi pacea şi securitatea la nivel internaţional într-un context de ură şi violenţă, prin apărarea drepturilor omului şi a demnităţii umane", precizează Irina Bokova.

Anterior, surse politice de la Washington, citate de publicaţia Foreign Policy, au anunţat că Administraţia Donald Trump intenţionează retragerea Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), invocând cheltuielile prea mari şi poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.

Decizia marchează distanţarea Statelor Unite de organizaţia la fondarea căreia au contribuit după al II-lea Război Mondial, în scopul facilitării accesului la educaţie în lume. Washingtonul probabil va opta pentru a rămâne observator în UNESCO.

Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a luat decizia retragerii din UNESCO în urmă cu câteva săptămâni şi l-a înştiinţat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, că Washingtonul analizează această posibilitate în cursul întrevederii pe care liderul francez a avut-o cu preşedintele Donald Trump în septembrie, la reuniunea Adunării Generale ONU. Emmanuel Macron voia să obţină susţinerea lui Donald Trump pentru alegerea unui reprezentant al Franţei la conducerea UNESCO.

"Sperăm că Statele Unite vor decide să rămână în UNESCO", a declarat pentru Foreign Policy ambasadorul francez la ONU, Francois Delattre.

Administraţia Ronald Reagan a retras Statele Unite din UNESCO în 1984, dar preşedintele George W. Bush a dispus readerarea la organizaţie în 2002.

Statele Unite au denunţat în mai multe rânduri valoarea prea mare a contribuţiilor bugetare la UNESCO, iar Washingtonul a acumulat restanţe de peste 500 de milioane de dolari.

Însă problema fundamentală este abordarea UNESCO faţă de Israel. În 2016, Israel şi-a retras ambasadorul de la UNESCO ca protest faţă de faptul că guverne ale ţărilor arabe au obţinut susţinere pentru o rezoluţie care denunţa politicile Israelului în cazul obiectivelor religioase din Ierusalimul de Est şi Cisiordania. În iulie, UNESCO a declarat centrul vechi al oraşului Hebron, o zonă din Cisiordania care include Mormântul Patriarhilor, obiectiv palestinian în cadrul Patrimoniului Mondial, o manevră pe care Israelul o consideră o negare a legăturilor iudaismului cu oraşul biblic.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici