Bronislaw Komorowski îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile prezidenţiale din Polonia

Preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski, şi-a recunoscut înfrângerea în faţa adversarului său conservator Andrzej Duda la alegerile prezidenţiale de duminică, un rezultat care trage un semnal de alarmă pentru Guvern, ce se va confrunta cu propriile alegeri în cursul acestui an.

636 afișări
Imaginea articolului Bronislaw Komorowski îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile prezidenţiale din Polonia

Bronislaw Komorowski îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile prezidenţiale din Polonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Komorowski era văzut ca favorit pentru un al doilea mandat, iar înfrângerea sa arată dorinţa alegătorilor de a vedea feţe noi şi sentimentul că nou-găsita prosperitate a Poloniei nu este distribuită în mod egal.

Preşedintele în exerciţiu, un aliat al premierului Ewa Kopacz, a anunţat că îşi recunoaşte înfrângerea după un exit-poll care arată că a câştigat 47 de procente faţă de 53 la sută cât a obţinut Duda. Rezultatele oficiale nu au fost încă anunţate.

"Vă respect alegerea", a declarat Komorowski în faţa unui grup de susţinători. "Îi doresc adversarului meu o preşedinţie de succes".

Victoria lui Duda, în vârstă de 43 de ani, marchează prima victorie electorală majoră în decurs de aproape un deceniu pentru partidul său, Lege şi Justiţie. Acesta este apropiat de Biserica Catolică, conservator din punct de vedere social şi pieţele îl văd ca fiind mai puţin prietenos pentru afaceri decât Platforma Civică aflată la guvernare.

În Polonia, premierul conduce Guvernul dar preşedintele este şeful forţelor armate, are un cuvânt de spus în politica externă şi în adoptarea legislaţiei şi controlează cine conduce banca centrală.

Duda a fost consilier juridicaal fostului preşedinte conservator Lech Kaczynski, a fost adjunctul ministrului de Justiţie, membru al Parlamentului polonez, iar în prezent este membru al Parlamentului European.

El urmează să detalizeze în mod explicit cum îşi va folosi noile puteri, dar ar putea promova o abordare mult mai sceptică faţă de Uniunea Europeană şi ar putea bloca iniţiativele liberale sociale precum o propunere de lege care să susţină fertilizarea in vitro.

"El îşi dă seama că va trebui să coopereze cu Guvernul, dar este un preşedinte care îi ascultă pe toţi polonezii. Nu va semna legi care sunt îndreptate împotriva lor", a declarat Beata Szydlo, vicepreşedintele partidului Lege şi Justiţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici