Cadavrele a 21 de bebeluşi, descoperite într-un râu din estul Chinei
21 de cadavre de bebeluşi au fost descoperite într-un râu din estul Chinei, fiind probabil aruncate de un spital local care a dorit să scape de ele, au anunţat marţi autorităţile locale şi presa chineză.
În total, 21 de cadavre de bebeluşi au fost găsite în apropiere de oraşul Jining, potrivit site-ului de informaţii al municipalităţii.
Opt dintre ele aveau la picioare etichete ale spitalului Universităţii medicale din Jining, a adăugat acesta.
Trei dintre ei fuseseră spitalizaţi pentru boli grave, dar nu au putut fi salvaţi, conform primelor rezultate ale anchetei demarate de poliţie.
Echipa medicală a spitalului implicată a fost suspendată pe parcursul investigaţiilor, care trebuie să determine de unde provin celelalte cadavre, a subliniat site-ul.
Câţiva locuitori şi pompieri au descoperit cadavrele luni.
Potrivit ziarului Xin Jing Bao (Ştiri din Beijing), ar putea fi vorba în unele cazuri despre corpurile unor bebeluşi ale căror mame au avortat.
Avortul este o practică frecventă în China, unde au loc anual 13 milioane de astfel de proceduri, din cauza politicii copilului unic.
Autorităţile au exclus marţi orice risc de poluare a râului provocată de aceste cadavre, a afirmat agenţia oficială China Nouă.
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea e haioasă şi distractivă, dar nu are şanse
Politic astăzi, 17:58
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că propunerea avansată de democrat-liberalul Cezar Preda privind iniţierea unei moţiuni de cenzură este haioasă şi distractivă, el apreciind însă că un astfel de demers este lipsit de şanse. citeşte tot
-
AVERTIZARE METEO: Ploi abundente în Capitală în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cum va fi vremea în restul ţării
Social astăzi, 15:26
Meteorologii anunţă că sâmbătă şi duminică va ploua în sud-vestul, sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării, instabilitatea atmosferică persistând până duminică seară, iar în Capitală va ploua în noaptea de sâmbătă spre duminică. citeşte tot





Nu exista comentarii