Candidata înjunghiată de un extremist care se opune imigranţilor a fost aleasă primar al oraşului Koln

Candidata susţinută de partidul CDU, grav rănită sâmbătă într-un atac comis de un bărbat care se opune sosirii imigranţilor, a fost aleasă duminică primar al oraşului Koln, potrivit rezultatelor provizorii, citate de AFP în pagina online.

2342 afișări
Imaginea articolului Candidata înjunghiată de un extremist care se opune imigranţilor a fost aleasă primar al oraşului Koln

Candidata înjunghiată de un extremist care se opune imigranţilor a câştigat alegerile în Koln (Imagine: Shutterstock)

Henriette Reker, care a fost spitalizată după această agresiune comisă de un bărbat cu "motivaţii rasiste", a obţinut peste 52% din voturi, potrivit rezultatelor publicate de municipalitate, după numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, duminică seara.

Reker, candidată independentă la funcţia de primar al Kolnului susţinută de partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), este în stare stabilă după ce a fost înjunghiată în piept şi în gât în cursul unui miting electoral desfăşurat sâmbătă.

Autorul atacului este un bărbat de 44 de ani, fără ocupaţie, care a fost reţinut. "Atacatorul a declarat că a avut o motivaţie rasistă, fiind nemulţumit de primirea refugiaţilor", potrivit lui Norbert Wagner, un oficial din cadrul Poliţiei din Koln.

"Este vorba de un atac cu caracter politic legat de faptul că Henriette Reker este responsabilă de primirea refugiaţilor" în Koln, a declarat Wolfgang Albers, şeful Poliţiei regionale.

"Angela Merkel este şocată şi condamnă acest atac", a reacţionat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

"Este vorba de un act înspăimântător şi laş", a declarat, la rândul său, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici