Cehia a decis să nu semneze acordul ONU privind migraţia

Cehia a votat miercuri împotriva semnării acordului Naţiunilor Unite privind migraţia, urmând exemplul Statelor Unite, Ungariei şi Austriei, relatează site-ul agenţiei Reuters.

963 afișări
Imaginea articolului Cehia a decis să nu semneze acordul ONU privind migraţia

Cehia a decis să nu semneze acordul ONU privind migraţia

Acordul ONU privind migraţia a fost aprobat în luna iulie de 193 de state membre, cu excepţia Statelor Unite. Acesta a fost stabilit pe fondul unui mare influx de imigranţi în Europa, care provin din Orientul Mijlociu şi Africa.

Cehia a votat miercuri dimineaţă să se retragă din acordul ONU, a informat o sursă din Guvern.

Oficialii din cadrul Guvernului au declarat că acordul nu diferenţiază suficient migraţia legală de cea ilegală, ceea ce reprezintă o îngrijorare comună pentru Cehia, Ungaria şi Austria.

Coaliţia de guvernământ din Bulgaria a informat că Parlamentul va vota miercuri dacă va semna sau nu acordul. Polonia a informat de asemenea că ia în considerare retragerea din acord.

Acordul ONU privind migraţia se adresează unor probleme precum protejarea imigranţilor, integrarea acestora în ţări noi şi modalităţile de a îi trimite înapoi în ţara de origine.

Acordul, care stabileşte drepturile refugiaţilor şi imigranţilor, ar urma să fie adoptat la conferinţa ONU de la Marrakech (Maroc) din 10-11 decembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici