Cehia nu va mai accepta refugiaţi, deşi face parte din sistemul UE de cote obligatorii

Ministrul ceh de Interne, Milan Chovanec, a anunţat, luni, că Republica Cehă nu va mai accepta refugiaţi în ţară, deşi face parte din sistemul Uniunii Europene privind cotele obligatorii de relocare a imigranţilor, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

329 afișări
Imaginea articolului Cehia nu va mai accepta refugiaţi, deşi face parte din sistemul UE de cote obligatorii

Decizia UE de a reloca aproximativ 160.000 de refugiaţi în ţările membre, pentru a slăbi presiunea asupra Greciei şi Italiei, a fost puternic contestată de către statele centrale şi est-europene. Slovacia şi Ungaria au depus contestaţii în instanţă.

Milan Chovanec a precizat că Guvernul de la Praga a aprobat propunerea de a nu mai accepta imigranţi întrucât "programul nu funcţionează", iar "situaţia de securitate s-a înrăutăţit".

Cehia ar trebui să primească aproximativ 2.600 de refugiaţi până în luna septembrie. Până în prezent, a acceptat doar 12, toţi din Grecia.

În data de 18 mai, Parlamentul European a cerut statelor Uniunii Europene să accelereze distribuirea refugiaţilor în conformitate cu sistemul cotelor stabilit de Comisia Europeană. Potrivit datelor prezentate, statele membre UE au relocat doar 11% din ceea ce reprezintă obligaţiile lor totale de 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici