Cei doi soţi islamişti, soţ şi soţie, care pregăteau un atentat la Londra, condamnaţi la detenţie pe viaţă

Cei doi islamişti, soţ şi soţie, care intenţionau să comită un atentat la Londra au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, informează Sky News.

1079 afișări
Imaginea articolului Cei doi soţi islamişti, soţ şi soţie, care pregăteau un atentat la Londra, condamnaţi la detenţie pe viaţă

Cei doi soţi islamişti, soţ şi soţie, care pregăteau un atentat la Londra, condamnaţi la detenţie pe viaţă

Marţi, Mohammed Rehman, în vârstă de 25 de ani, şi soţia lui, Sana Ahmed Khan, în vârstă de 24 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de Tribunalul penal central din Londra de implicare în activităţi teroriste.

Cei doi islamişti au fost condamnaţi miercuri la închisoare pe viaţă. Mohammed Rehman va putea fi eliberat abia după ispăşirea a 27 de ani de închisoare, iar Sana Khan după minimum 25 de ani.

Justiţia britanică a stabilit că cei doi islamişti intenţionau să comită un atac de amploare într-un centru comercial din Londra sau la reţeaua de metrou.

"Centrul comercial Westfield sau metroul londonez? Orice sfat va fi apreciat", scrisese Mohammed Rehman pe Twitter cu pseudonimul "Atentatorul tăcut" şi folosind o fotografie de profil a lui Mohammed Emwazi, supranumit "John Jihadistul", fost călău al reţelei teroriste Stat Islamic mort într-un raid aerian în Siria.

Potrivit procurorilor, Rehman intenţiona să comită un atac sinucigaş, în numele reţelei teroriste Al-Qaida, pe 7 iulie 2016, la 11 ani de la atacurile soldate cu 56 de morţi.

În casa din orăşelul Reading (regiunea britanică Anglia) a celor doi islamişti au fost găsite substanţe chimice care puteau fi folosite pentru comiterea unui atentat de amploare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici