Cei trei copii sirieni salvaţi din camionul condus de un român în Austria au dispărut din spital

Cei trei copii sirieni salvaţi vineri dintr-un camion cu 26 de refugiaţi condus de un român în Austria au dispărut din spitalul în care erau trataţi, împreună cu familiile lor, a anunţat poliţia austriacă, citată de BBC News Online.

1011 afișări
Imaginea articolului Cei trei copii sirieni salvaţi din camionul condus de un român în Austria au dispărut din spital

Cei trei copii sirieni salvaţi din camionul condus de un român în Austria au dispărut din spital (Imagine: Razvan Chirita / Mediafax Foto)

Camionul cu 26 de refugiaţi din Siria, Afganistan şi Bangladesh a fost oprit vineri în apropierea orăşelului St. Peter am Hart, situat lângă graniţa cu Germania. Trei copii din autovehicul se aflau în stare gravă din cauza deshidratării.

Şoferul român în vârstă de 29 de ani a fost reţinut, iar copiii - două fete şi un băiat cu vârste între unul şi cinci ani - şi părinţii lor au fost transportaţi la spitalul din oraşul învecinat Braunau.

Poliţia a precizat că erau în stare critică şi aproape inconştienţi când au fost găsiţi. "Personalul medical ne-a spus că ei nu ar mai fi rezistat mult timp, două, poate trei ore", a declarat David Furtner, din cadrul poliţiei austriece.

În cursul zilei de sâmbătă, însă, cei trei copii şi familiile lor au dispărut din spital. Autorităţile consideră că aceştia ar fi putut încerca să treacă frontiera spre Germania, pentru a nu fi deportaţi în Ungaria.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici