Cel puţin 12 femei din Melbourne au încercat să se alăture Statului Islamic

Cel puţin 12 femei din Melbourne au fugit în zone de conflict pentru a susţine militanţii Statului Islamic, iar în unele cazuri, pentru a deveni soţiile jihadiştilor, consideră poliţia din statul australian Victoria, citată de televiziunea publică australiană ABC, în pagina electronică.

292 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 12 femei din Melbourne au încercat să se alăture Statului Islamic

Cel puţin 12 femei din Melbourne au încercat să se alăture Statului Islamic (Imaine: Mediafax Foto/AFP)

Cinci dintre cele 12 femei s-au alăturat cu succes grupării teroriste în Siria, în timp ce altele s-au întors sau li s-a pierdut urma, a declarat poliţia. Femeile au vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani şi şi-au minţit familiile în legătură cu intenţiile lor înainte de a părăsi Australia.

Ofiţerul Tracy Linford de la poliţia statului Victoria s-a declarat îngrijorată că femeile ar putea fi exploatate sexual în Siria şi Irak. "Vrem ca oamenii să înţeleagă că nu este doar un fenomen al bărbaţilor tineri care vor să meargă în zone de conflict pentru a se alătura SI, sunt şi femei care sunt atrase acolo", a spus ea. Linford a explicat că majoritatea femeilor şi-au făcut o imagine "romanţată" a modului în care arată viaţa într-o zonă de conflict.

"Ele cred că vor merge acolo şi viaţa va fi bună pentru ele, că vor fi puse pe un piedestal", a declarat ea.

"Realitatea este că informaţia pe care o primim arată că traiul nu este deloc bun. Avem informaţii că unele femei au fost exploatate sexual, condiţiile de trai pot fi foarte dubioase pentru tinerele femei", a precizat ea.

Ea le-a cerut familiilor şi prietenilor să fie atenţi la tinerele femei, precum şi la bărbaţi, care şi-ar putea schimba comportamentul.

"Unele familii ne-au contactat, altele au fost luate prin suprindere când fiicele lor le-au spus că pleacă în alte scopuri şi apoi au descoperit că au plecat în zone de conflict", a declarat ea.

Linford a afirmat că este greu de cuantificat numărul exact al persoanelor implicate, dar poliţia ştie că cel puţin 12 au încercat să meargă în zone de conflict şi cel puţin cinci au reuşit.

"Dar presupunem că numărul este mai mare", a declarat ea, adăugând că se estimează că 30 de bărbaţi au plecat din Victoria pentru a se alătura Statului Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici