Cel puţin 15 morţi în urma inundaţiilor produse în Polonia - VIDEO

Inundaţiile din Polonia, provocate de revărsarea apelor în bazinele fluviilor Vistula şi Oder, s-au soldat cu moartea a cel puţin 15 persoane, conform unui nou bilanţ, anunţat luni de purtătorul de cuvânt al pompierilor polonezi, Pawel Fratczak.

20 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 15 morţi în urma inundaţiilor produse în Polonia - VIDEO

Cel puţin 15 morţi în urma inundaţiilor produse în Polonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Bilanţul s-a agravat, ajungând la 15 victime", a spus el, adăugând că sute de mii de hectare de teren au fost inundate, viiturile fiind de "o amploare care nu a mai fost înregistrată pe Vistula şi Oder din 1884".

Ministrul polonez de Interne, Jerzy Miller, a recunoscut luni că situaţia pe Vistula - cel mai mare fluviu care traversează Polonia - sunt "mai grave decât fusese estimat". "Trecerea viitorii pe Vistula durează circa şase zile" în fiecare localitate, ceea ce sporeşte riscul ruperii digurilor, a spus el.

Digurile au cedat deja în apropiere de Sandomierz, în sud-estul Poloniei, şi la Plock, în centrul ţării, provocând inundaţii în mai multe localităţi.

La Varşovia, un bulevard paralel cu Vistula a fost închis luni, după ce pe multe porţiuni au fost înregistrate alunecări de teren, iar aproximativ 200 de şcoli aflate în cartiere de pe malurile râului au fost închise.

În întreaga ţară, "mii de persoane au fost evacuate", iar Germania, Franţa, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia şi Cehia au trimis în Polonia echipe de intervenţie, a afirmat Fratczak.

Video stirileprotv.ro

Pe măsură ce viitura avansează spre nordul ţării, îndreptându-se către zona unde cele două fluvii se varsă în Marea Baltică, situaţia începe să se stabilizeze în sudul Poloniei, permiţând luni începerea asanărilor şi evaluării pagubelor.

Săptămâna trecută, premierul Donald Tusk a estimat că valoarea pagubelor provocate de inundaţii ar putea ajunge la 10 miliarde de zloţi (2,43 miliarde de euro).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici