Cel puţin 17 morţi şi 35 dispăruţi în Sicilia, din cauza ploilor abundente - GALERIE FOTO
Cel puţin 17 persoane au murit şi 35 sunt dispărute din cauza vremii nefavorabile şi alunecărilor de teren din provincia siciliană Messina, anunţă autorităţile locale.
Cel puţin 17 morţi şi 35 dispăruţi în Sicilia, din cauza ploilor abundente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Treizeci şi cinci de persoane sunt dispărute, iar zece sunt rănite grav, precizează Protecţia Civilă italiană. Numărul sinistraţilor este de cel puţin 415 persoane.

Primele două victime, doi bărbaţi în vârstă de 40 şi, respectiv, 70 de ani, au fost găsiţi în cursul nopţii, acoperiţi de noroi şi reziduuri, la Giampilieri, în regiunea Messina.
Protecţia civilă nu a precizat pentru moment care sunt celelalte două victime şi cauzele morţii lor.
"Situaţia este dificilă deoarece am înregistrat precipitaţii de 220-230 de milimetri în trei-patru ore în unele regiuni din Sicilia", a declarat comandantul adjunct al protecţiei civile, Bernardo De Bernardinis, afirmând că "cel puţin 20 de răniţi se află în spitalele din Messina".

Autorităţile se tem totuşi că bilanţul victimelor ar putea creşte, unele zone din Sicilia fiind în continuare izolate de restul ţării.
Legăturile dintre sudul oraşului Messina şi restul Siciliei sunt întrerupte, autostrada şi calea ferată fiind blocate de o alunecare de teren.
Capitala Siciliei a fost, de asemenea, afectată, mai mulţi şoferi rămânând blocaţi în maşini din cauza condiţiilor meteorologice, iar serviciul de urgenţă al unui spital fiind inundat.

-
NINSOARE ŞI VISCOL: Lista drumurilor închise şi cu restricţii. 17 trenuri sunt anulate, 16 aeroporturi au probleme
Social astăzi, 11:00
Traficul rutier este închis, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada Soarelui Bucureşti - Feteşti şi pe zece drumuri naţionale, şase rute de cale ferată sunt închise şi 17 trenuri sunt anulate din cauza viscolului şi a ninsorii, iar pe 16 aeroporturi sunt probleme din cauza ceţii, potrivit CNADNR. citeşte tot
-
Ministerul Turismului face apel la reprezentanţii industriei pentru a ajuta sinistraţii
Social astăzi, 10:55
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate din cauza căderilor de zăpadă şi pentru a dona, din rezervele proprii, produse alimentare şi bunuri de primă necesitate. citeşte tot





Nu exista comentarii