Cel puţin 2 oameni au fost ucişi de militanţii care au atacat sediul companiei petroliere de stat din Libia

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat luni sediul din Tripoli al companiei petroliere de stat din Libia, Companiei Naţionale a Petrolului (NOC), ucigând cel puţin doi angajaţi, iar alţi zece au fost răniţi, potrivit oficialilor libieni, informează agenţia de ştiri Reuters.

226 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 2 oameni au fost ucişi de militanţii care au atacat sediul companiei petroliere de stat din Libia

Cel puţin 2 oameni au fost ucişi de militanţii care au atacat sediul companiei petroliere de stat din Libia

Forţele de securitate au anunţat că au recăpătat controlul asupra clădirii situate în centrul capitalei libiene, în cursul luptelor fiind ucişi doi atacatori.

Niciun grup nu a revendicat încă atacul, în Ministerul de Interne de la Tripoli a transmis că informaţiile disponibile par să indice că atacatorii sunt membri ai reţele teroriste Stat Islamic.

Clădirea NOC este acoperită în principal din sticlă, iar un martor a declarat că mai multe persoane au fost rănite de ferestrele sparte.

Forţele de securitate au zdrobit ferestrele, astfel încât personalul să poată scăpa, au spus martorii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici