Cel puţin 25 de morţi şi 55 de răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în Egipt - GALERIE FOTO

Cel puţin 25 de persoane au murit şi alte 55 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de pasageri care circulau pe aceeaşi linie, sâmbătă seara, în guvernoratul Guizeh, la sud-vest de Cairo, potrivit unui bilanţ furnizat de poliţie.

113 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 25 de morţi şi 55 de răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în Egipt - GALERIE FOTO

Cel puţin 25 de morţi şi 55 de răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în Egipt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

"Bilanţul se ridică la 25 de morţi şi 55 de răniţi", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul poliţiei, aflat la locul accidentului.

Un alt oficial din cadrul poliţiei aflat pe teren a estimat că numărul victimelor "ar putea ajunge la 30 de persoane, iar bilanţul riscă să crească".

Potrivit unei jurnaliste a AFP aflată la faţa locului, coliziunea s-a produs la nivelul satului Guerzah, în apropiere de oraşul Al-Ayyat, la circa 70 de kilometri sud-vest de capitala egipteană.

"Trenurile circulau pe aceeaşi linie de cale ferată. Unul l-a lovit pe celălalt în timp ce se deplasau în Egiptul de Sus", au declarat cei doi oficiali citaţi.

Primul tren, care se îndrepta spre Fayum (100 de kilometri sud de Cairo), s-a oprit în mod neprevăzut din cauza unei defecţiuni, iar al doilea tren, care venea de la Cairo şi se îndrepta spre Assiut (400 de kilometri sud de Cairo), şi-a continuat drumul normal fără să încetinească şi l-a lovit pe celălalt în spate, potrivit surselor citate.

Un sătean din regiune, Samhi Saleh Abdel Al, în vârstă de 21 de ani, a declarat pentru AFP că "primul tren s-a oprit după ce a lovit o vacă, iar după zece minute, un al doilea tren a ajuns cu viteză şi a intrat în coliziune cu primul".

Potrivit jurnalistei AFP, două vagoane au intrat unul în altul, iar unul dintre ele este complet zdrobit.

Accident feroviar în Egipt

Zeci de ambulanţe se aflau sâmbătă seara la locul accidentului, unde sute de săteni au format un lanţ uman în jurul celor două trenuri pentru a-i împiedica pe curioşi să îngreuneze operaţiunile de salvare.

La Al-Ayyat a avut loc cea mai mare catastrofă feroviară din Egipt, în 2002, când 361 de persoane au murit în urma unui incendiu declanşat la bordul unui tren supraaglomerat, care a condus la blocarea pasagerilor în vagoane.

Numeroase alte accidente mortale s-au produs pe şinele de cale ferată din Egipt în ultimii ani.

În iulie 2008, cel puţin 20 de persoane au murit în urma coliziunii dintre un tren şi un autobuz în apropiere de oraşul Marsa Matruh, în nord-vestul ţării, iar în august 2006, cel puţin 58 de egipteni au murit şi alţi 114 au fost răniţi în urma coliziunii a două trenuri care circulau pe aceeaşi linie de cale ferată.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici