Cel puţin 260 de răniţi în confruntările dintre autorităţile irakiene şi disidenţi iranieni
Cel puţin 260 de persoane au fost rănite marţi în confruntările între forţele de securitate irakiene şi membrii mişcării Mujahedinii Poporului, o grupare disidentă iraniană, anunţă poliţia irakiană.
Cel puţin 260 de răniţi în confruntările dintre autorităţile irakiene şi disidenţi iranieni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Armata irakiană a preluat marţi controlul asupra taberei Mujahedinilor Poporului, o mişcare disidentă iraniană refugiată de 22 de ani în Irak.
Confruntările au durat câteva ore, abia apoi forţele de securitate reuşind să preia controlul asupra taberei. Potrivit poliţiei din oraşul Diyala, 200 de membri ai Mujahedinilor Poporului (OMPI) au fost răniţi, precum şi 60 de agenţi ai forţelor de ordine. Aproximativ 50 de locatari ai taberei au fost reţinuţi.
"Aproximativ 150 de locuitori ai taberei au fost răniţi, doi fiind împuşcaţi. Ne temem să nu fie predaţi regimului de la Teheran", a declarat Shahriar Kia, un reprezentant ai mişcării disidente iraniene.
-
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Social astăzi, 18:43
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef a fost găsită, sâmbătă, de poliţişti în localitatea Corund din judeţul Harghita, într-un autoturism cu care un oficial din Ungaria se deplasa către Şumuleu Ciuc, susţin surse locale. citeşte tot
-
România, medalie de bronz în finala pe echipe la CE de gimnastică
Sport astăzi, 17:59
Echipa masculină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Europene de la Montpellier, concursul fiind câştigat de Marea Britanie. citeşte tot





Nu exista comentarii