Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din cauza lipsei de tratamente

Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la invazia Rusiei, deoarece nu au avut acces la tratamente pentru boli cronice, susţine şeful biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

126 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din cauza lipsei de tratamente

Până în prezent, OMS a documentat aproximativ 200 de atacuri în Ucraina asupra unităţilor de sănătate, iar puţine spitale funcţionează în prezent, a declarat Hans Kluge la o reuniune regională a celor 53 de state membre ale OMS.

„40% dintre gospodării au cel puţin un membru care are nevoie de un tratament pe care nu îl mai găseşte, ceea ce duce la un număr estimat de cel puţin 3.000 de decese premature", a spus el, menţionând boli precum HIV/SIDA şi cancerul, transmite Reuters.

Matilda Bogner, şefa misiunii ONU de monitorizare a drepturilor pentru Ucraina, a declarat marţi că rata mortalităţii a crescut din cauza lipsei de acces la tratamente.

„Dreptul la sănătate a fost grav afectat în întreaga ţară", a spus ea. Spre exemplu, într-un subsol înghesuit al unei şcoli din Iahidne, 10 persoane în vârstă au murit pentru că nu era sigur să părăsească adăpostul, a declarat ea.

Oficialii OMS au declarat săptămâna trecută că strâng dovezi pentru o posibilă investigaţie privind crimele de război în cazul atacurilor pe care spune că le-a documentat din partea Rusiei.

Moscova a negat acuzaţiile Ucrainei şi ale naţiunilor occidentale privind posibile crime de război şi a negat, de asemenea, că a vizat civili în război.

Moscova numeşte acţiunile sale în Ucraina începând cu 24 februarie o "operaţiune militară specială" pentru a dezarma ţara. Ucraina şi Occidentul spun că Rusia a lansat un război de agresiune neprovocat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici