Cel puţin 30 de morţi în Yemen, într-un atac cu avion fără pilot împotriva Al-Qaida

Cel puţin 30 de presupuşi membri Al-Qaida au fost ucişi, iar mulţi alţii au fost răniţi într-un atac cu un avion fără pilot, în sudul Yemenului, potrivit unui bilanţ prezentat de către un reprezentant tribal.

9738 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 30 de morţi în Yemen, într-un atac cu avion fără pilot împotriva Al-Qaida

Cel puţin 30 de morţi în Yemen, într-un atac cu avion fără pilot împotriva Al-Qaida (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Peste 30 de membri Al-Qaida au fost ucişi, iar numeroşi alţii au fost răniţi", a declarat acest reprezentant, prezentând un bilanţ cu mult mai mare ca un prim bilanţ care anunţa cinci morţi.

Atacul a vizat o tabără de antrenament aparţinând reţelei teroriste, care a fost atinsă de "mai multe rachete", a precizat acest reprezentant.

Tabăra este situată, potrivit acestuia, la Wadi Ghadina, o zonă muntoasă din provincia Abyane, la frontiera cu provincia Shabwa, două zone în care Al-Qaida este bine infiltrată.

TITLURILE ZILEI

Potrivit unor martori, cei mai mulţi dintre răniţi au fost evacuaţi de către membri din cadrul reţelei care au supravieţuit atacului efectuat probabil cu un avion american fără pilot, Statele Unite fiind singura ţară care dispune de acest tip de avioane în regiune.

Atacul are loc la o zi după uciderea a zece combatanţi Al-Qaida, vizaţi de un avion fără pilot în timp ce se aflau într-o maşină, în provincia Baida (centru), şi a trei civili care se aflau în apropiere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici