Cel puţin cinci morţi, într-un ATENTAT cu maşină-capcană la o secţie de poliţie din Turcia - VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 36 rănite, joi dimineaţă, într-un atentat cu maşină-capcană care a vizat o secţie de poliţie din sud-estul Turciei, relatează presa locală, citată de BBC News Online.

13254 afișări
Imaginea articolului Cel puţin cinci morţi, într-un ATENTAT cu maşină-capcană la o secţie de poliţie din Turcia - VIDEO

Cel puţin cinci morţi, într-un atentat cu maşină-capcană la o secţie de poliţie din Turcia (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

O femeie şi un copil s-ar afla printre persoanele decedate. Echipele de intervenţie caută eventuali supravieţuitori printre dărâmături, la locul exploziei din districtul Cinar, în provincia Diyarbakir.

Atentatul nu a fost revendicat până în prezent, dar autorităţile turce au acuzat militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care sunt activi în provincia majoritar kurdă.

Bomba a fost detonată la intrarea în secţia de poliţie, dar a avariat şi clădiri rezidenţiale din apropiere, relatează presa turcă.

În urma deflagraţiei, atacatorii au lansat rachete asupra secţiei de poliţie.

Confruntări între separatiştii PKK şi armata turcă au mai avut loc în ultimele luni în provincia Diyarbakir.

Anul trecut, oraşul Diyarbakir şi mai multe zone din sud-est au fost plasate sub restricţii de circulaţie, în cadrul unei operaţiuni de securitate care a urmat unui atac cu bombă soldat cu moartea a 16 militari şi unei ambuscade a rebelilor în care au murit 14 poliţişti.

Armistiţiul între forţele turce şi PKK a încetat în iulie, iar aviaţia turcă bombardează de atunci baze ale militanţilor kurzi din nordul Irakului şi din Siria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici