Cel puţin patru persoane au murit în urma unui incendiu produs în oraşul Mumbai din India

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 16 au fost rănite miercuri dimineaţă în oraşul Mumbai din India, după ce un incendiu a izbucnit într-o clădire rezidenţială de 17 etaje din zona Parel, au anunţat reprezentanţii pompierilor, citaţi de Reuters.

95 afișări
Imaginea articolului Cel puţin patru persoane au murit în urma unui incendiu produs în oraşul Mumbai din India

Sursa foto: Twitter @4PawShop

Incendiul a izbucnit la etajul 12 al unei clădiri cu 17 etaje din zona Parel din Mumbai şi s-a răspândit rapid la etajele superioare.

„A fost deschis un dosar penal. Clădirea va fi catalogată drept nesigură şi va fi evacuată complet. Dispozitivele de stingere a incendiilor amplasate pe tavan nu funcţionau deloc”, a declarat Prabhat Rahangdale, şeful Departamentului de Pompieri din Mumbai.

Pompierii încearcă încă să stingă incendiul, dar situaţia este sub control.

Cele 16 persoane rănite au fost transportate la spital şi au fost stabilizate, au transmis reprezentanţii spitalului.

Incendiul de miercuri este al treilea incendiu soldat cu morţi în Mumbai din ultimele şapte luni. În luna decembrie, zeci de persoane au murit după ce un restaurant a fost cuprins de flăcări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici