Cele mai inovatoare ţări. Ce loc ocupă România într-un clasament condus de Elveţia, SUA şi Suedia

România ocupă locul 49 dintr-un total de 132 de ţări analizate, într-un clasament al celor mai inovatoare state din lume, clasament realizat de WIPO (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), parte a ONU.

1311 afișări
Imaginea articolului Cele mai inovatoare ţări. Ce loc ocupă România într-un clasament condus de Elveţia, SUA şi Suedia

Sursa foto: Profimedia

Cu un scor de 34,1 puncte, România este surclasată de toate ţările din regiune, respectiv de Croaţia (poziţia 42), Polonia (38), Bulgaria (35), Ungaria (34) şi Cehia, care este cel mai bine poziţionată, pe 30. Clasamentul WIPO este condus de Elveţia, SUA şi Suedia, ţări cu economii puternice, dezvoltate.

Pentru a fi realizat clasamentul, sunt analizaţi 81 de indicatori din şap­te mari categorii - sofisticarea me­diului de business, sofisticarea econo­miei, infrastructură, cercetare şi capital uman, instituţii, know-how şi tehnologie şi creativitate şi branding.

Spre exemplu, când vine vorba de sofisticarea mediului de business contează cât cheltuie companiile pe cercetare şi dezvoltare, dar şi care e valoarea investiţiilor străine directe. La capitolul creativitate şi branding, pe de altă parte, sunt analizate cele mai valoroase mărci naţionale, dar şi tot ce ţine de trademark şi design industrial inovativ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici