China a aprobat pentru prima dată difuzarea în cinematografele sale a unui film cu tematică gay

Comitetul de cenzură din China a aprobat pentru prima dată în istorie difuzarea în cinematografele din această ţară a unui film ce prezintă în mod deschis o poveste de iubire între doi bărbaţi gay, informează variety.com.

149 afișări
Imaginea articolului China a aprobat pentru prima dată difuzarea în cinematografele sale a unui film cu tematică gay

China a aprobat pentru prima dată difuzarea în cinematografele sale a unui film cu tematică gay (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Lungmetrajul "Seek McCartney", denumit anterior "Looking for Rohmer", a fost regizat de Wang Chao, un apreciat cineast chinez, care s-a remarcat în 2014 cu pelicula "Fantasia", selectată în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes.

Wang Chao a anunţat această informaţie prin intermediul unui mesaj publicat pe blogul său. El consideră că evenimentul reprezintă "un pas mic pentru comitetul de cenzură şi un pas mare pentru cineaşti". Filmul "Seek McCartney" nu are deocamdată o dată oficială de lansare.

Lungmetrajul "Seek McCartney", o coproducţie chinezo-franceză, realizată în colaborare cu Reboot Films, îl are ca producător pe magnatul francez Olivier Aknin. Rolurile principale sunt interpretate de actorul chinez Han Geng şi actorul francez Jeremie Elkaim.

Comitetul de cenzură din China a refuzat până acum distribuirea în reţeaua cinematografică naţională a filmelor cu tematică gay. În China nu există un sistem de clasificare a filmelor în funcţie de vârsta minimă a spectatorilor care au dreptul de a le viziona, iar lungmetrajele care ajung în cinematografe pot fi vizionate de spectatori de toate vârstele.

În trecut, filmul coreean "The King And the Clown" a fost interzis în cinematografele din China din cauza unor scene în care tematica gay era sugerată cu subtilitate. De asemenea, celebrul film cu cowboy gay "Brokeback Mountain - O iubire secretă" a fost interzis în China, în ciuda faptului că a fost regizat de renumitul cineast taiwanez Ang Lee.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici