China acuză Statele Unite că utilizează ca "instrument" Consiliul de Securitate ONU

  • China acuză Statele Unite că utilizează ca "instrument" Consiliul de Securitate ONU
  • Oficial chinez: SUA "vor să ia ostatic Consiliul de Securitate ONU. Consiliul de Securitate nu este un instrument pe care SUA să îl manipuleze cum vor
  • Administraţia SUA a cerut convocarea Consiliului de Securitate ONU pentru a denunţa tentativa Beijingului de intensificare a controlului asupra provinciei Hong Kong
493 afișări
Imaginea articolului China acuză Statele Unite că utilizează ca "instrument" Consiliul de Securitate ONU

China acuză Statele Unite că utilizează ca "instrument" Consiliul de Securitate ONU

Administraţia Chinei a acuzat, vineri, Statele Unite că încearcă "să ia ostatic" Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, pe care Washingtonul l-ar utiliza ca "instrument", informează cotidianul Le Figaro.

Statele Unite "vor să ia ostatic Consiliul de Securitate ONU. Consiliul de Securitate nu este un instrument pe care Statele Unite să îl manipuleze cum vor", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Administraţia Donald Trump a cerut convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU pentru a denunţa presupusa tentativă a Beijingului de intensificare a controlului politic asupra provinciei autonome chineze Hong Kong.

Parlamentul Chinei a aprobat, joi, procedura de elaborare a noii legi privind siguranţa naţională aplicabilă în Hong Kong, considerată o tentativă de consolidare a controlului politic.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat Beijingul cu o reacţie "foarte puternică" faţă de iniţiativa de securitate naţională, iar Uniunea Europeană a îndemnat Administraţia Chinei să respecte autonomia provinciei Hong Kong.

Premierul din Hong Kong, Carrie Lam, afirmă că noua lege privind siguranţa naţională elaborată de Beijing nu va afecta drepturile locuitorilor provinciei autonome chineze.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici