Circa 4.000 de sirieni s-au întors în Damasc, în baza unui acord local de încetare a focului

Circa 4.000 de locuitori sirieni s-au întors într-o suburbie din sudul capitalei Damasc, miercuri, în baza unui acord de încetare a conflictului armat convenit la nivel local în 2014, informează agenţia de presă Reuters, citând Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

564 afișări
Imaginea articolului Circa 4.000 de sirieni s-au întors în Damasc, în baza unui acord local de încetare a focului

Circa 4.000 de sirieni s-au întors în Damasc, în baza unui acord local de încetare a focului (Imagine: Alexandru Hojda / Mediafax Foto)

Potrivit OSDO, 500 de familii s-au întors în zona al-Qadam, din sudul capitalei siriene, unde autorităţile locale şi grupările insurgente au convenit asupra unui acord de încetare a focului în august 2014.

Una dintre condiţiile acestui acord a fost ca locuitorilor să li se permită să se întoarcă la locuinţele lor după refacerea infrastructurii. Dar, în schimb, armata siriană a trebuit să se retragă în totalitate din districtul respectiv, păstrând doar controalele la intrarea pe teritoriu.

OSDO a precizat că întoarcerea celor 4.000 de locuitori nu are legătură cu un alt acord în baza căruia membrii reţelei teroriste Stat Islamic şi familiile acestora urmau să părăsească oraşul în cursul aceleaşi zile.

Autorităţile siriene au convenit cu grupările insurgente, la nivel local, asupra a numeroase acorduri de încetare a conflictului armat pe parcursul celor cinci ani de război.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici