Coaliţia coordonată de SUA a efectuat, în 24 de ore, 22 de raiduri antiteroriste în Irak şi Siria

Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite a efectuat, în ultimele 24 de ore, 22 de raiduri aeriene în Irak şi Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Comandamentul comun al alianţei.

2007 afișări
Imaginea articolului Coaliţia coordonată de SUA a efectuat, în 24 de ore, 22 de raiduri antiteroriste în Irak şi Siria

Coaliţia coordonată de SUA a efectuat, în 24 de ore, 22 de raiduri antiteroriste în Irak şi Siria (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Şapte bombardamente au fost efectuate în Siria, fiind vizate unităţi tactice teroriste şi o rafinărie, în zonele Near al-Hawl şi Albu Kamal.

Alte 15 raiduri aeriene au avut loc în Irak, cele mai multe în Mosul, dar şi în Al-Qaim, Fallujah, Hit şi Kisik.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. Rusia a lansat, în septembrie 2015, raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici