COMENTARIU AFP: Reapariţia lui Ianukovici şi criza din Crimeea accelerează evenimentele în Ucraina

Reapariţia preşedintelui demis Viktor Ianukovici joi, aflat de-acum sub protecţia Rusiei, şi tensiunile tot mai puternice în Crimeea, unde este staţionată Flota rusă la Marea Neagră, accelerează din nou evenimentele în Ucraina, comentează AFP.

3038 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU AFP: Reapariţia lui Ianukovici şi criza din Crimeea accelerează evenimentele în Ucraina

Viktor Ianukovici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Câteva zeci de persoane înarmate au preluat joi dimineaţa controlul asupra sediilor Guvernului şi Parlamentului Crimeei - o peninsulă rusofonă în sudul Ucrainei - de la Simferopol, pe care au arborat steagul Rusiei, împiedicând accesul angajaţilor în clădiri.

Ei sunt "bine antrenaţi, înarmaţi cu puşti de precizie şi au muniţie pentru o lună de zile", potrivit deputatului Serghii Kuniţin, un fost premier al Crimeei şi membru al partidului Udar (Lovitură) al fostului campion mondial la box Vitali Kliciko, care a declarat în Parlament că a petrecut noaptea stând de vorbă la telefon cu apropiaţi din Crimeea.

Noile autorităţi de la Kiev au reacţionat puternic faţă de noile evoluţii din sudul ţării.

Ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov a anunţat că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă, inclusiv forţele speciale, cu scopul de a evita "o baie de sânge în rândul populaţiei civile" şi "evoluarea situaţiei către confruntări armate". De asemenea, a fost lansată o anchetă pentru "terorism".

În Parlament, preşedintele interimar Oleksandr Turcinov a avertizat Moscova împotriva tentaţiei de a interveni cu flota care are baza în oraşul vecin, Sevastopol.

"Mă adresez comandanţilor militari ai Flotei (ruse) la Marea Neagră: toţi militarii trebuie să rămână pe teritoriul prevăzut prin acorduri. Orice mişcare de trupe înarmate va fi considerată o agresiune militară", a declarat el într-o şedinţă în Parlament care era consacrată, iniţial, confirmării în funcţie a unui nou Guvern.

Crimeea, în care rusofonii sunt majoritari, este regiunea din Ucraina cea mai susceptibilă să se opună noilor autorităţi de la Kiev, după îndepărtarea lui Ianukovici. Ea a aparţinut iniţial Rusiei, în cadrul fostei Uniuni Sovietice, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.

Fostul preşedinte, care nu a dat vreun semn de viaţă de când a fost destituit de Parlament, sâmbătă, şi care este dat în urmărire în Ucraina pentru "crime în masă", a reapărut joi în Rusia, căreia i-a cerut şi de la care a obţinut protecţie faţă de "extremişti".

"Mă consider în continuare şeful legitim al statului ucrainean", a spus el într-o declaraţie adresată "poporului ucrainean", transmisă agenţiilor ruse de presă.

"Din nefericire, tot ceea ce se petrece în prezent în Parlamentul din Ucraina este ilegal", a adăugat el, subliniind asupra absenţei în Parlament a numeroşi deputaţi din cadrul formaţiunii sale, Partidul Regiunilor.

"Mă văd nevoit să cer autorităţilor Federaţiei Ruse să îmi asigure protecţia personală faţă de acţiuni întreprinse de extremişti", a adăugat el. "Asistăm, pe străzile din numeroase oraşe ale ţării noastre, la o dezlănţuire a extremismismului. Ameninţări fizice îmi sunt adresate persoanl mie şi susţinătorilor mei", a mai afirmat Ianukovici.

"Devine evident faptul că poporul din sud-estul (ţării) şi Crimeea nu acceptă vidul de putere şi arbitrarul care domenşte în ţară, în contextul în care miniştrii sunt desemnaţi de mulţime în piaţa publică", a deplâns el.

Nouă escaladare

Aceste evenimente marchează o nouă escaladare a tensiunilor dintre noua putere prooccidentală de la Kiev şi elemente proruse din Ucraina.

Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a avertizat joi cu privire la "un joc foarte periculos" în Crimeea.

"Urmărim cursul evenimentelor din Crimeea cu o mare atenţie şi o mare preocupare. Persoane înarmate au ocupat sedii ale Guvernului la Simferopol. Este o acţiune radicală", a declarat el.

Între timp, sesiunea parlamentară menită să confirme intrarea în funcţie a unui guvern de tranziţie condus de către liderul proeuropean Arseni Iaţeniuk a fost suspendată timp de o oră. Votul urma să fie reluat joi după-amiaza, a anunţat Iaţeniuk.

Liderul, în vârstă de 39 de ani - membru al partidului Iuliei Timoşenko, unul dintre conducătorii "revoluţiei portocalii" -, care a mai fost ministru al Economiei şi Afacerilor Externe, urmează să preia conducerea Guvernului de uniune naţională care va conduce ţara până la alegerile prezidenţiale anticipate prevăzute la 25 mai.

Alcătuirea Guvernului, din care fac parte o serie de reprezentanţi ai mişcării de contestare, a fost prezentată în mod solemn miercuri seara de către Consiliul Maidan - alcătuit din lideri politici ai mişcării ucrainene de contestare a regimului Ianukovici, ai societăţii civile şi unor grupări radicale - în Piaţa Independenţei (Maidan) plină ochi de lume.

Executivul se va confrunta cu sarcina catalogată drept "herculeană" de a împiedica Ucraina să dea faliment şi de a contracara tendinţele separatiste aflate în curs în sudul şi estul ţării, unde mare parte a populaţiei se simte mai apropiată de Moscova decât de Kiev.

În sprijinul noilor autorităţi ucrainene, Statele Unite au oferit garanţii pentru un posibil împrumut în valoare de un miliard de dolari de la instituţii financiare internaţionale.

"Suntem pe cale să formulăm o garanţie pentru un împrumut în valoare de un miliard de dolari", a declarat secretarul de Stat american John Kerry, adăugând că "europenii reflectează la (o garanţie) în valoare de 1,5 miliarde de dolari", la o zi după ce ruşii au anunţat că nu au "obligaţia legală" să plătească soldul unui împrumut în valoare de 15 miliarde de dolari, din care Rusia a plătit pentru moment doar o cincime.

Ucraina, aflată în criză economică şi politică, are nevoie de un ajutor în valoare de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani. Un semn al neîncrederii este faptul că grivna, moneda ucraineană, s-a depreciat cu aproximativ 18% de la începutul anului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici