Comisia Europeană a urmărit cu atenţie participarea la referendumul din România

Comisia Europeană a urmărit cu mare atenţie desfăşurarea referendumului din România de duminică şi în mod deosebit rata de participare la vot, a declarat, luni, Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei.

596 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană a urmărit cu atenţie participarea la referendumul din România

Comisia Europeană a urmărit cu atenţie participarea la referendumul din România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În mod efectiv, Comisia Europeană a urmărit cu mare atenţie modul în care s-a derulat acest referendum, în mod deosebit subiectul ratei de participare la vot. Noi am fost clari cu privire la această problemă, care a făcut şi subiectul unui schimb de scrisori şi al unei întâlniri între preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi premierul Victor Ponta. În acest moment, nu avem rezultatele finale oficiale, mai ales cu privire la rata participării şi nu putem comenta mai mult", a afirmat Frederic Vincent, în briefingul de presă zilnic al Comisiei Europene, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor cu privire la referendumul din ţara noastră.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, el a mai asigurat că instituţia de la Bruxelles va continua să urmărească atent evoluţiile politice din România.

"În ce priveşte situaţia României în ansamblu, aşa cum ştiţi, noi am urmărit cu atenţie evoluţiile deja de mai multe săptămâni şi o vom face în continuare", a spus oficialul CE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici