Conferinţa ONU a "luat notă" de Acordul de la Copenhaga împotriva încălzirii globale

Conferinţa ONU a "luat notă" sâmbătă dimineaţă de Acordul de la Copenhaga împotriva încălzirii globale, încheiat vineri, ceea ce îl face operaţional, potrivit unui analist.

Conferinţa ONU a "luat notă" de Acordul de la Copenhaga împotriva încălzirii globale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest acord adoptat vineri de liderii a 30 de state industrializate şi emergente a fost prezentat celor 193 de ţări membre ale Convenţiei ONU privind clima.

Termenul a "lua notă" "acordă un statut legal suficient pentru a face acordul operaţional fără a fi nevoie de aprobarea părţilor", a explicat Alden Meyer, directorul Union of concerned scientists.

Acordul de la Copenhaga, un document de numai trei pagini, fixează ca obiectiv limitarea încălzirii planetei la 2 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale.

Acesta prevede de asemenea 30 de miliarde de dolari pe termen scurt (anii 2010, 2011 şi 2012), apoi o creştere până la 100 de miliarde de dolari până în 2020, destinaţi cu prioritate ţărilor celor mai vulnerabile, pentru a le ajuta să se adapteze la impactul schimbărilor climatice.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ONU ,
MEDIU ,
Acordul de la Copenhaga ,
ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa