Confruntări violente la Frankfurt, în cursul unei manifestaţii împotriva BCE

Confruntări violente au avut loc sâmbătă între poliţişti şi manifestanţi veniţi să protesteze la Frankfurt, în vestul Germaniei, faţă de politica de austeritate impusă de UE şi BCE ţărilor mediteraneene, a anunţat poliţia.

595 afișări
Imaginea articolului Confruntări violente la Frankfurt, în cursul unei manifestaţii împotriva BCE

Confruntări violente la Frankfurt, în cursul unei manifestaţii împotriva BCE (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Un poliţist a fost grav rănit, după ce a fost lovit cu pietre. El se află sub îngrijiri intensive, dar poliţia nu a putut preciza dacă viaţa sa se află în pericol.

De asemenea, poliţia nu a dorit să frunizeze un bilanţ al răniţilor şi nici un număr al persoanelor arestate, intervenţia fiind în curs.

Potrivit estimărilor poliţiei, 4.300 de persoane au răspuns apelului mişcării "M-31" (pentru 31 martie) la organizarea unei "zile europene împotriva capitalismului".

Organizatorii au anunţat 6.000 de participanţi, "cel puţin 200 de arestări" şi "numeroşi răniţi".

"Numeroase persoane au hematoame, este confirmată cel puţin o fractură, iar foarte multe persoane sunt afectate de gazele lacrimogene utilizate de poliţie", a declarat un purtător de cuvânt al mişcării pentru AFP.

În opinia sa, intervenţia poliţiştilor înarmaţi cu bastoane, după ce s-a aruncat cu pungi cu vopsea în faţada sediului Băncii Centrale Europene (BCE) din Frankfurt, este cea care a condus la degenerarea situaţiei.

Până în acel moment. "noi eram mai degrabă mulţumiţi de desfăşurarea manifestaţiei şi de numărul de oameni veniţi să-şi manifeste solidaritatea cu lupta socială a ţărilor mediteraneene afectate de politica de austeritate", a declarat el.

"Eu pot să îi înţeleg pe cei care au aruncat cu vopsea, chiar dacă nu făcea obiectul manifestaţiei. (Însă) după intervenţia (poliţiei), am fost nevoiţi să facem apel la dispersarea coloanei, iar grupuri mici de persoane s-au dispersat în oraş", a anunţat purtătorul de cuvânt.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici