Congresul SUA a aprobat proiectul de lege privind bugetul federal, evitând un nou blocaj guvernamental

Camera Reprezentanţilor de la Washington a aprobat joi seară proiectul bipartizan de lege privind bugetul federal, cu 300 de voturi pentru şi 128 împotriva, la câteva ore după ce proiectul a trecut de Senatul american, astfel evitându-se declanşarea unui nou blocaj guvernamental.

557 afișări
Imaginea articolului Congresul SUA a aprobat proiectul de lege privind bugetul federal, evitând un nou blocaj guvernamental

Congresul SUA a aprobat proiectul de lege privind bugetul federal, evitând un nou blocaj guvernamental

După aprobarea de către Congresul de la Washington, urmează ca proiectului de buget federal să fie trimis spre promulgare preşedintelui SUA, Donald Trump, care a anunţat deja că va promulga proiectul de lege, dar şi că intenţionează să eludeze Congresul SUA, urmând să folosească fonduri militare pentru ridicarea zidului la frontiera cu Mexicul, dar o astfel de situaţie ar putea fi contestată în instanţe judiciare.

Negociatorii din partea democraţilor si republicanilor din Congresului SUA au ajuns recent la un acord de principiu privind finanţarea administraţiei federale până in luna septembrie, care prevede alocarea a 1,375 de miliarde de dolari pentru construirea unor segmente de gard de-a lungul frontierei Statelor Unite cu Mexicul. Această sumă este cu mult mai mică decât cea solicitată de preşedintele Trump, care cere 5,7 miliarde pentru construirea unui zid de-a lungul a peste 320 de kilometri de frontieră.

Activităţile a numeroase agenţii guvernamentale federale din Statele Unite au fost blocate câteva săptămâni din raţiuni bugetare, din cauza faptului că Donald Trump şi liderii Congresului nu au ajuns la un acord prin care să fie finanţată construirea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, un proiect controversat, promis în campania electorală din 2016 de actualul lider de la Casa Alba. Aproximativ 800.000 de angajaţi ai agenţiilor guvernamentale federale din Statele Unite au fost afectaţi direct de blocajul bugetar, neprimind salariile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici