Controale reduse pe aeroporturile americane pentru bătrânii de peste 75 de ani

Autorităţile americane au anunţat vineri reducerea controalelor de securitate pe aeroporturi pentru călătorii cu vârste peste 75 de ani.

152 afișări
Imaginea articolului Controale reduse pe aeroporturile americane pentru bătrânii de peste 75 de ani

Controale reduse pe aeroporturile americane pentru bătrânii de peste 75 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Călătorii vizaţi de această măsură nu vor mai fi constrânşi să îşi scoată încălţămintea, curelele şi vestele când trec prin dispozitivele de securitate în trei aeroporturi din New York, John F. Kennedy, La Guardia şi Newark, începând cu acest sfârşit de săptămână.

Această măsură va fi extinsă ulterior şi la aeroporturile din restul ţării, potrivit autorităţii americane pentru siguranţa transporturilor (TSA).

Măsurile au fost deja experimentate cu succes pe aeroporturile din Chicago, Denver, Orlando şi Portland.

În septembrie, TSA le-a permis deja copiilor cu vârste de cel mult 12 ani să îşi păstreze încălţămintea pentru a trece de controalele de securitate.

În decembrie, doi octogenari americane ce purtau aparate medicale din cauza unor probleme de sănătate au denunţat controalele de securitate umilitoare efectuate în timp ce părăseau aeroportul John F. Kennedy la New York pentru a se întoarce în Florida.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici