- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Controverse privind starea de sănătate a Iuliei Timoşenko şi tratamentul din închisoare. O presupusă înregistrare afectează cazul - VIDEO
Ucrainenii au păreri împărţite cu privire la o presupusă înregistrare video care o surprinde pe Iulia Timoşenko deplasându-se sprintenă în celula sa, în pofida acuzaţiilor că i-au fost aplicate rele tratamente, şi îmbrăţişându-se romantic cu avocatul ei, relatează Financial Times în ediţia online.
Controverse privind starea de sănătate a Iuliei Timoşenko şi tratamentul din închisoare. O presupusă înregistrare afectează cazul
Clipul, cu o rezoluţie slabă, a fost difuzat pe postul naţional de televiziune la doar câteva ore după ce fostul premier a anunţat că face greva foamei pentru că a fost bătută de gardieni de la închisoare. Avocatul şi membri din tabăra acesteia au declarat imediat că videoclipul este fals şi are scopul să-i păteze reputaţia, scrie Financial Times.
Însă un oficial de rang înalt din domeniul penitenciar a insistat miercuri că înregistrarea este autentică. "Faptul că (înregistrarea) este reală este cu siguranţă adevărat", le-a spus jurnaliştilor Serghei Sidorenko, adjunctul şefului sistemului penitenciar ucrainean, precizând că nu ştie cum a fost făcută publică această înregistrare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România şi Coreea de Sud
-
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să se întâmple
-
Războiul din Ucraina, ziua 792. Zelenski avertizează că Rusia plănuieşte să perturbe summitul de pace de la Elveţia / SUA confirmă că au trimis rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Acuzaţiile reprezintă o întorsătură bizară, în contextul acuzaţiilor formulate de fostul premier cu privire la faptul că este persecutată, afectând relaţiile Kievului cu occidentalii, comentează publicaţia britanică. În cazul în care înregistrarea este autentică, aceasta pare că va submina declaraţiile lui Timoşenko conform cărora suferă de dureri de spate care aproape o împiedică să meargă.
Clipul de trei minute, datat la 15 decembrie 2011, surprinde o persoană care seamănă cu Timoşenko mergând fără să fie ajutată pe tocuri înalte şi apoi sărind în pat, în momentul în care o persoană neidentificată intră în celulă. Această persoană este văzută, ulterior, sărutând un bărbat care seamănă cu avocatul lui Timoşenko, Serghei Vlasenko.
Încarcerată din august 2011, Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Opozanta, care denunţă o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010, cu scopul îndepărtării principalei sale adversare politice, a intrat de marţi în greva foamei pentru a denunţa "reprimarea politică" şi violenţele suferite în închisoare.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO