Coronavirus: Mexic declară stare de urgenţă sanitară. Peste 1000 de cazuri confirmate

Mexic a declarat luni stare de urgenţă sanitară şi a emis reguli mai stricte care vizează ţinerea sub control a răspândirii rapide a epidemiei de coronavirus, după ce numărul de cazuri confirmate a trecut de 1.000 şi numărul morţilor a crescut brusc, relatează Reuters.

591 afișări
Imaginea articolului Coronavirus: Mexic declară stare de urgenţă sanitară. Peste 1000 de cazuri confirmate

Coornavirus: Mexic declară stare de urgenţă sanitară pe fondul creşterii numărului de decese şi a cazurilor confirmate

Oficialii din domeniul sănătăţii au raportat un total de 1.094 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, în creştere de la 993 o zi mai devreme, şi încă opt decese, cu un total de 28 de morţi. Aceştia au reiterat avertismentele legate de colapsarea sistemului de sănătate dacă coronavirusul nu este controlat.

Noile măsuri pentru combaterea virusului includ reducerea numărului de persoane care se pot aduna la 50 şi extinderea unei suspendări anunţate anterior a activităţilor neesenţiale.

„Acest lucru se aplică - strict - persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, celor care au hipertensiune, diabet sau sunt însărcinate, indiferent dacă locurile de muncă sunt considerate esenţiale”, a declarat ministrul adjunct al Sănătăţii, Hugo Lopez-Gatell.

Mexicul are una dintre cele mai mari rate ale obezităţii şi diabetului la nivel mondial, iar experţii au dat semnalul de alarmă că, prin urmare, populaţia sa ar putea fi mai vulnerabilă decât ar putea sugera vârsta medie relativ tânără.

Ministrul de externe, Marcelo Ebrard, care a anunţat starea de urgenţă, a declarat că persoanele sau companiile care vor ignora regulile se vor confrunta cu acţiuni administrative sau penale. starea de urgenţa va fi în vigoare până pe 30 aprilie, a precizat acesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici